top of page

ALEXANDRU BALTAGA, PREOT (14.04.1861–7.08.1941)

Alexandru Baltaga s–a născut la 14 aprilie 1861 în familia preotului Ştefan Baltaga, slujitor la Biserica ”Sf.

Nicolae” din satul Lozova, jud. Chişinău. A fost botezat la 20 aprilie în biserica din satul natal de către preotul Vasile Baltaga, avându–i naşi pe Alexandru Camevshi şi Vichentie Vitovschi din Chişinău[1]. A învăţat la şcoala parohială din localitate, apoi la Seminarul Teologic din Chişinău, pe care l–a absolvit în anul 1883. În perioada 1883–1885 activează în calitate de pedagog la Şcoala spirituală din Chişinău[2]. La data de 12 ianuarie 1886, în Biserica ”Sf. Parascheva” din Ialoveni a fost oficiată Sf. Taină a Cununiei dintre absolventul Seminarului Teologic din Chișinău, Alexandru Baltaga, de 25 de ani și Elena, de 18 ani, fiica preotului din satul Ialoveni, Petru Grigore Bivol. Cununia a fost săvâșită de către preotul Petru Donici, slujitor la Biserica ”Sf. Teodor Tiron” din Chișinău[3]. În același an, la 26 ianuarie a fost hirotonit în treapta de diacon și la 2 februarie a fos hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Aleksandr Nevski” din localitatea Călăraşi–sat, jud. Chişinău[4], unde a slujit fără întrerupere timp de 54 de ani.

Potrivit celor care l–au cunoscut, „plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voinţă neînduplecată, înzestrat cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar şi cu deplin succes”[5]. Pentru meritele sale, în perioada 1903–1925 a fost ales în repetate rânduri preşedinte al congreselor eparhiale, a prezidat de mai multe ori şi congresele şcolare ale circumscripţiei Chişinăului. A fost președinte al Epitropiei și sfatului paronial din localitate (1889–1929), conducător și profesor de religie în școlile primare bisericești din com. Călărași (1899–1918) și cercetător de instrucție în protopopia cercului 5, jud. Orhei (1890–1905). 

Pe parcursul activităţii sale pastorale, părintele Alexandru Baltaga a ocupat şi alte funcţii în eparhie: în anii 1904–1922 a fost membru al Direcțiunii pedagogice al Seminarului Teologic din Chișinău, preşedinte al comitetului de revizuire a Fabricii de lumânări în perioada 1904–1922, protopop al cercului V, jud. Orhei în 1905–1926 şi 1928–1931. A mai îndeplinit funcţia de membru al Sfatului Frăţiei “Naşterea lui Hristos”, al comitetului Tipografiei Eparhiale şi al Sfatului Eparhial Misionar, a fost preşedinte al Comitetului Eparhial între anii 1908 şi 1925; preşedinte al Consiliului Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia în perioada 1922–1930 ş.a.[6], a colaborat la Revista „Luminătorul”. Părintele Alexandru a fost și protopop al cercului 3, jud. Lăpușna (1928–1935), delegat al Arhiepiscopiei Chișinăului la Congresul general național bisericesc al României (1932–1936) și delegat al protopopiei cercului 3, jud. Lăpușna, la Adunările Eparhiale (1926–1938)[7].

În toamna anului 1917, părintele Alexandru Baltaga a fost ales, de către preoţimea basarabeană, deputat în Sfatul Ţării. Este unul dintre deputaţii care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. După Marea Unire, a mai îndeplinit şi funcţia de membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare[8].

La data de 1 iulie 1935, părintele Alexandru este pensionat şi la 17 decembrie acelaşi an, prin decizia Ministerului Instrucţiuni, Culte şi Arte, este repus în funcţia de paroh la biserica din Călăraşi–sat, „fără a se numi alt preot în locul lui”. Această decizie ministerială a fost întărită prin hotărârea Sf. Sinod din 1 mai 1936, în care părintele era desemnat „paroh la parohia Călăraşi–sat din cuprinsul Arhiepiscopiei Chişinăului, în mod excepţional, până la moarte”. Aceste hotărâri erau motivate „în vederea meritelor lui deosebite în viaţa bisericească naţională din Basarabia, precum şi pentru rolul care l–a avut la Unirea Basarabiei cu Patria–Mumă România”[9].

Părintele Alexandru Baltaga a fost decorat în repetate rânduri cu distincţii bisericeşti şi ridicat la rangul de iconom mitrofor, la 30 august 1920. A mai fost decorat cu Ordinul ”Sf. Ana, gr. III” în 1907 şi gr. II în 1912; ”Pentru munca în organizarea înaltei festivităţi a centenarului de război (1812–1912), medalia de bronz”, decorat în 1914; ”Sf. Vladimir, gr. IV” în 1915; ”Steaua României în grad de ofiţer” în 1923; ”Coroana României în grad de comandor” în 1928; ”Ordinul Ferdinand I în grad de cavaler” în 1935. Părintele Alexandru a mai fost decorat cu următoarele medalii: ”Alexandru III de argint”; ”Recensământul populaţiei din anul 1897, din bronz”; ”A şcoalelor bisericeşti, din argint”; ”Domnia de 300 de ani a Casei Împărăteşti Romanov, de argint”; ”Încoronarea M.S. Regelui Ferdinand I al României, din bronz”, decorat în anul 1923, şi medalia ”M.S. Regele Carol al II–lea al României, din bronz” în 1933. Părintele Alexandru împreună cu preoteasa Elena au înfiat și au crescut doi copii: pe Vsevolod şi pe Margareta. Vsevolod, născut în anul 1891, era absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău și a Acadeniei Teologice din Petersburg. În anul 1938, activa în calitate de profesor de religie la Liceul nr. 1 de băieți din Chișinău. Margareta, născută în anul 1919, era elevă în clasa a VIII–a la Liceul de fete ”Principesa Dadiani” din Chișinău[10].

La 28 iunie 1940, trupele sovietice intră în Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa (motivând mai apoi că ţinutul Herţa a fost ocupat „din greşeală”). În aceeaşi zi s–au început evacuările din Basarabia şi nordul Bucovinei. Împreună cu administraţia civilă şi militară românească s–a retras peste Prut un număr mare de populaţie. Pentru cei rămaşi sub ocupaţia sovietică, se începuse un adevărat calvar. Persoanele care nu conveneau regimului erau incluse în categoria „suspecţilor”, majoritatea dintre ele fiind arestate şi deportate în interiorul URSS. Printre primii care au fost supuşi represiunii staliniste au fost membrii Sfatului Ţării, participanţi la actul istoric din 27 martie 1918. Foştii deputaţi ai Sfatului Ţării erau învinuiţi că au votat Actul Unirii Basarabiei cu România, cum că au luptat împotriva mişcării revoluţionare şi au desfăşurat activităţi antisovietice.

În primele luni de ocupaţie sovietică (1940–1941), împreună cu alţi foşti deputaţi în Sfatul Ţării a fost arestat şi părintele Alexandru Baltaga[11]. A fost arestat de către colaboratorii secției raionale NKVD din Călărași, la 31 august 1940 și încarcerat în închisoarea din Chișinău. Era acuzat că „în anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Ţării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i–au fost incriminate şi alte puncte ale articolului 54 CP al RSSU, acordarea de ajutor „aripii reacţionare a burjuaziei mondiale” (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare (art. 54, p. 13) şi sabotaj contrarevoluţionar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de organele NKVD cu ani grei de temniţă, inclusiv cu pedeapsa capitală, condamnarea la moarte prin împuşcare. În timpul percheziției i–au fost confiscate toate distincțiile, diferite ștampile ș.a. Potrivit informației din dosarului de acuzare, arestatul a fost interogat de 2 ori, la 31 august 1940, în ziua arestării și la 10 februarie 1941[12].

Părintele Alexandru s–a aflat în închisoarea din Chişinău până la sfârşitul lunii iunie 1941, când, din cauza începerii operaţiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalţi deţinuţi în închisoarea din oraşul Kazan, RASS Tătară. Din cauza vârstei înaintate şi a presiunilor fizice şi psihice la care a fost supus în timpul anchetei, precum şi din cauza condiţiilor inumane din temniţele comuniste, la 7 august 1941, părintele trece la Domnul, la 80 de ani pământești împliniți. A decedat în spitalul închisorii din Kazan, de „inflamație intestinală”. Datorită decesului acuzatului, judecata a hotărât, încetarea urmăririi penale și clasarea dosarului[13].

Peste cinci decenii de la arestare, la 10 iulie 1991, părintele Alexandru Baltaga a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova[14], printr–un decret al Sovietului Suprem al URSS ”Cu privire la restabilirea dreptăţii faţă de victimele represiunilor politice din anii '30–40 şi începutul anilor '50” ai secolului trecut.


[1]ANRM, F. 211, inv. 3, d. 144, f. 690.

[2]Ibidem,  p. 76.

[3]ANRM, F. 211,  inv.3, d. 366T-1(4), f. 32.  

[4]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 4.

[5]Nicolae Popovschi. Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi. Chişinău: Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1931,  p. 459.

[6]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 4.

[7]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 5-6.

[8]Mihai Taşcă, dr. în drept. Destinul crud al preotului Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Ţării. În: ziarul „Timpul”. Cotidian naţional independent, vineri, 15 aprilie, 2011, p. 20.

[9]Iurie Colesnic. Basarabia necunoscută, vol. III. Chişinău: Editura „Museum”, 2000, p. 104.

[10]ANRM, F. 1135,  inv.3, d. 208, f. 4-7; П.А. Лотоцкiй. Списокъ и краткiя бiографiи окончившихъ полный курсъ Кишиневской Духовной Семинарiи (1813-1913 г.г.). Кишиневъ: Епархiальная типографiя, 1913,  p. 162.

[11]Protoiereu Ioan Lisnic. Deputați ai Sfatului Țării martirizați în primul an de ocupație sovietică (1940-1941). În: Primul Război Mondial şi Marea Unire a românilor: 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon: (1920-2020) / coord.: Eugen Petrescu. - Craiova : Universitaria, 2020, p. 524. 

[12]ANRM, F. 3401, imv. 1, d. 9800 (Vol. 1), f. 60-62; ANRM, F. 3401, d. 9801 (Vol. 2), f. 185-190, 322-323.

[13]ANRM, F. 3401, d. 9801 (Vol. 2), f. 379-280.

[14]ANRM, F. 3401,  imv. 1, d. 9800 (Vol. 1), f. 173.

4 views0 comments

Comments


bottom of page