ALEXANDRU GROSU, PREOT (1892–1942)

Alexandru Grosu s–a născut în anul 1892 în com. Tuzla, jud. Cetatea Albă[1]. A învățat la școala primară din satul natal, unde tatăl său, Filip Grosu era învățător. Apoi a învățat la Școala spirituală pe care a absolvit–o în anul 1913[2]. Tot în acel an  a fost numit temporar în funcţia de cântăreţ la Biserica  ”Sf. Arhanghel Mihail” din Abaclâdjaba, jud. Tighina. La 28 octombrie 1913 a fost transferat la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Cimişlia, acelaşi judeţ[3]. În calitate de căntăreț bisericesc a activat până în anul 1917.

În anul 1918, Alexandru Grosu se angajează, polițist superior în poliția orașului Akerman (Cetatea Albă), apoi a fost transferat în calitate de ajutor de subprefect, în satul Volontirovca. Se reîntoarce la activitatea de cântăreț bisericesc în anul 1920[4]. La 1 noiembrie este numit cântăreț la Biserica ”Sf. Ilie” din Chișinău[5], apoi a fost hirotonit în treapta de diacon, activând în continuare în calitate de cântăreț. Pleacă apoi în Vechul Regat, unde din lipsă de preoți, a fost hirotonit în trepta de preot, fără studiile corespunzătoare a claselor superioare de seminar, slujind la mai multe parohii[6]. Până în anul 1931 a locuit în com. Probota, jud. Iași, apoi a locuit la București.

Gospodăria preotului Alexandru Grosu se afla la Olănești (actualmente r–nul Ştefan Vodă), jud. Cetatea Albă. La 28 iunie 1940, când mulți basarabeni, din cauza ocupației sovietice s–au refugiat peste Prut, membrii familiei preotului, soția, Zavastița Grosu–Buraga, împreună cu fiica lor, Anastasia, de 14 ani, au rămas la Olănești. Din această cauză, pentru a reîntregi familia, părintele s–a adresat la Consulatul sovietic ca să obțină permis pentru a pleca în Basarabia. După ce a fost înregistrat la Consulat i s–a spus că poate pleca fără nici o interdicție. La data de 10 iulie 1940, părintele Grosu se pornește de la București, ajungând la Olănești la 15 iulie[7]. Parohia Olănești avea nevoie de preot, cum și la alte biserici din Basarabia, nu se săvârșeau slujbe din cauza lipsei de preoți, mulți slujitori bisericești se refigiaseră în Țară, iar o parte dintre ei, chiar din primele zile ale ocupației sovietice, au fost arestați.

La scurt timp după sosirea sa la Olănești, peotului Alexandru Grosu devine slujitor la Biserica ”Sf. Cuvioasa Parascheva” din localitate. La rugămintea credincoșilor, deservea și bisericile din Purcari și Carahasani[8].

În anul 1941, preotul Alexandru Grosu a fost arestat de către agenţii organelor NKVD şi deportat în Siberia, de unde nu s–a mai întors[9]. A fost arestat la 25 iunie 1941, de către colaboratorii organelor raionale NKVD din Volintiri și încarcerat în închisoarea din Bender. În mandatul de arestare se menționa că: ”Grosu, în trecut a fost comisar al Siguranei române, odată cu instaurarea puterii sovietice în Basarabia a venit de la București  /România/ în s. Olănești, unde activează slujitor al cultului religios și desfășoară o activitate, îndreptată spre zădărnicirea activităților partidului și guvernului”[10]. Era acuzat de spionaj în favoarea României, de activitate antisovietică cănd lucra în poliția de la Cetatea Albă, cât și de activitate antisovietică electorală. La data de 6 ianuarie 1941, părintele, împreună cu dascălul și epitropul biserici au mers pe la casele creștinilor, cu Ajunul sărbătorii Nașterea Domnului. În acel an, la 12 ianuarie au avut loc alegerile în Consiliul Suprem al RSSM. Tradiția creștină de Ajun a fost interpretată de către autoritățile sovietice ca agitație electorală antisovietică. Preotul de la Olănești era învinuit de calomnii în adresa Uniunii Sovietice și că făcea agitație înainte de alegeri ca creștinii să nu voteze candidații în Consiliul Suprem[11].

 La 25 iunie 1941, sovietul sătesc din Olănești eliberează un certificat–caracteristică pe numele lui Grosu A. F., au fost interogați și doi martori care au făcut declarații împotriva inculpatului. Părintele a fost interogat pentru prima dată, în a doua zi după arestare,  la 26 iunie 1941. Din cauza înaintării liniei frontului a urmat retragerea trupelor sovietice din Basarabia și evacuarea deţinuţilor politici. Părintele Alexandru a fost repartizat în închisoarea nr.1 din orașul Irkutsk.

În închisoarea din Irkutsk, părintele Grosu a fost interogat la 7 mai 1942, de trei ori: la ora 0.30, la 10.00 și la ora 15.00. În aceeași zi, anchetatorul a anunțat despre încetarea urmăriri penale, inculpatul fiind acuzat de crimă, conform art. 58–13 și 58–10, p. I CP al RSSFR[12], activitate împotriva mișcării revoluționare. Aceste interogatorii, efectuate în aceeași zi, au fost în „de ajuns” pentru a alcătui rechizitoriu, ca să fie transmis spre examinare organului superior de justiție.

La 28 mai 1942 a fost alcătuit rechizitoriu, în care se scria: „În urma investigațiilor   realizate  a fost stabilit, că Grosu Alexandr Filipovici, în timpul stăpânirii române în Basarabia, din 1918 până în 1919 a fost ajutor șef de poliție a orașului Akerman. Din anul 1920 până în 1940, locuind în România, în orașul București a slujit în calitate de preot la mai multe biserici. După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, s–a întors în Basarabia, la locul vechi de trai, din satul Olănești. Ținând slujba în 3 biserici, din Olănești, Purcari și Carahasani, Grosu desfășura în rândul credincoșilor o agitație antisovietică. Înainte de alegerile în Consiliul Suprem al RSSM, la 6 ianuarie 1941, Grosu mergea pe la casele credincoșilor din satul Carahasani și le spunea lor ca în ziua alegerilor din 12 ianuarie 1941, să nu voteze pentru candidații la deputați în Consiliul Suprem al RSSM, defăima puterea sovietică și aducea laude guvernului român”. Părintele a negat toate acuzațiile, recunoscând numai ca a activat ca polițist superior în poliția orașului Akerman și nu ca ajutor șef de poliție. Se propunea ca inculpatului, care în trecut ar fi ocupat o funcție de conducere în poliție și pentru agitație antisovietică, să fie condamnat la 10 ani privațiune de libertate, degradare din drepturi civice pe o perioadă de 5 ani și confiscarea averii[13].

Judecata a avut loc la 9 septembrie 1942, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD–ul URSS, preotului Alexandru Grosu aplicându–i–se urmtoarea sentință: “Grosu Alexandr Filipovici, pentru luptă activă împotriva mișcării revoluționare și agitație antisovietică, să fie împușcat. Averea personală să fie confiscată”.[14] Sentința de judecată a fost executată la scurt timp.

La 16 mai 1989, părintele Alexandru Grosu, condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare, a fost reabilitat post–mortem de către Procuratura RSSM[15].

[1]Cartea Memoriei. Catalog al victimilor tolitalirsmului comunist. Vol. IV, p. 89.

[2]ANRM, F. R-3401, inv. 2, d. 3072,  f. 11.

[3]KEB, nr. 44-45, 1913, p. 371.

[4]ANRM, F. R-3401, inv. 2, d. 3072,  f. 11.

[5]„Luminătorul”, nr. 12, 1920,  p. 2.

[6]ANRM, F. R-3401, inv. 2, d. 3072,  f. 11.

[7]Ibidem, f. 15.

[8]Ibidem, f. 11.

[9]Cartea Memoriei. Catalog al victimilor tolitalirsmului comunist. Vol. IV, p. 89.; Martiri pentru Hristos, din România..., p. 761.

[10]ANRM, F. R-3401, inv. 2, d. 3072,  f. 1.

[11]Ibidem, f. 16-17.

[12]Ibidem, f. 13-19.

[13]Ibidem, f. 21.

[14]Ibidem, f. 22.

[15]Ibidem, f. 24.