În timpul declanşării Primului Război Mondial (1914–1918), armata rusă intră în război fără pregătirea unor confesori militari, menirea cărora era de a acorda asistenţă religioasă şi a menţine moralul ridicat al ostaşilor în timpul luptelor. Cu scopul îndeplinirii acestei misiuni, în anul 1914, Eparhia Chişinăului selectează 29 de preoţi care întruneau toate condiţiile de pregătire pentru preoţii militari. Preoţii selectaţi aveau o vârstă de până la 40 de ani, cu studii teologice, modeşti, principiali, receptivi şi perseverenţi . Unul dintre preoţii militari basarabeni care şi–a îndeplinit misiunea până la capăt, luptând cu crucea în mână alături de ostaşii săi, a fost Alexandru Tarnoruţchi.
Alexandru Tarnoruţchi s–a născut la 30 iulie 1888 în familia preotului Grigore Tarnoruţchi din localitatea Cotâlev, jud. Hotin, care era paroh la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din acea localitate. Mai târziu, tatăl său fusese transferat la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Sturzeşti, jud. Bălţi. Viitorul preot şi–a căpătat primele studii în şcoala populară din Dolineni, acelaşi judeţ, apoi şi–a continuat învăţătura la Şcoala spirituală din Edineţ şi la Seminarul Teologic din Chişinău . A fost hirotonit preot în luna ianuarie a anului 1910, pe seama Bisericii ”Sf. Varvara” din Roşcanii Vechi (com. Bulboaca), jud. Tighina . La 2 octombrie acelaşi an este transferat paroh la Biserica ”Acoperpământul Maicii Domnului” din satul Cruglic, jud. Hotin , păstorind credincioşii din această parohie până la începutul anului 1915.
În luna decembrie a anului 1914, preotul Alexandru Tarnoruţchi se înscrie în lista preoţilor doritori de a deveni confesori militari. Astfel, la 29 ianuarie 1915 este detaşat pe lângă comandamentul militar al Regimentului 318 Cernoiarsk, în calitate de preot militar .
Despre activitatea sa pastoral–misionară pe câmpul de luptă aflăm din foile calificative militare. Majoritatea timpului îl petrecea în mijlocul soldaţilor: ”În mijlocul păstoriţilor din tabăra militară, cu care se afla într–o comunicare permanentă, lua masa şi dormea împreună cu ei şi le alina suferinţele. Deseori îl puteai vedea în tranşee înconjurat de soldaţi, unde, după cum spunea, «suntem mai aproape de Dumnezeu»”. Acorda o deosebită atenţie săvârşirii slujbelor divine: ”Se străduia permanent să amenajeze locurile de săvârşire a slujbelor, să pregătească corul bisericesc [compus din ostaşi] şi să atragă cât mai mulţi soldaţi la rugăciune. Amenaja în preajma pădurilor locuri de rugăciune, sub copaci bătrâni de pin şi stejar, împodobea biserici frumoase din ghirlande confecţionate din crenguţe verzi şi flori bine–mirositoare. Slujbele divine le săvârşea solemn şi se ruga din inimă, încât şi cei prezenţi îşi înălţau inimile şi gândurile la Dumnezeu” .
Faptele sale eroice sunt incontestabile. În timpul ofensivelor militare, în momente critice de luptă, sub ploaia de gloanţe ale inamicului, menţinea moralul de luptă al soldaţilor. Îi încuraja spre fapte eroice şi–i mângâia pe cei răniţi. Pentru eroismul şi dăruirea cu care îşi îndeplinea datoria de preot militar, a fost decorat cu Ordinele ”Sf. Ana, clasa a III–a şi clasa a II–a, cu spadă şi fundă”, ”Crucea de aur cu panglică” şi ”Sf. Vladimir, clasa a IV–a cu spadă şi fundă” .
Ultima faptă eroică a preotului militar Alexandru Tarnoruţchi a avut loc la 19 octombrie 1916. Pe linia frontului în acea zi era o ceaţă densă. Liniştea fusese întreruptă la ora 12, când inamicul a început să înainteze. La început prin deschiderea focului de artilerie, care a distrus o parte din tranşee, iar mai apoi prin ocuparea unor poziţii de luptă şi strâmtorarea celor aflaţi în retragere. În acel moment critic, porni în ofensivă campania de infanterie sub conducerea preotului militar Alexandru Tarnoruţchi. Cu crucea în mână şi faţa însângerată, binecuvânta soldaţii şi–i chema la luptă. Era urmat de bravii soldaţi porniţi la atacul de baionetă şi după o luptă grea, corp la corp, inamicul fusese alungat. Pierderile au fost mari, mulţi ostaşi au căzut în acea luptă, printre care şi preotul militar Alexandru Tarnoruţchi, fiind străpuns de un glonte în piept . Astfel îşi încheie scurta sa viaţă pământească, dar plină de fapte eroice.
Trupul neînsufleţit al preotului–erou a fost adus la Chişinău în ziua de 4 decembrie 1916. A fost purtat în cortegiu funerar până la Biserica ”Sf. Gheorghe” din Chişinău. Acolo a fost şi înmormântat, fiindcă părintele Alexandru deseori venea la această biserică, unde unchiul său, preotul Teofan Dubnevici, era preot titular .
