Anton Ursu s–a născut la 17 ianuarie 1901, în familia proprietarului Gheorghe Ursu și a soției acestuia, Ecaterina din satul Ruseștii Noi, jud. Chișinău. A fost botezat la 23 ianuarie, în Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din satul natal, de către preotul Vasile Gobjilă și cântărețul Ioan Plămădeală, avându–l naș pe cântărețul extrabugetar din Ruseștii Noi, Toma Codreanu.
Gheorghe și Ecaterina Ursu erau în a doua căsătorie . Fosta soție a lui Gheorghe, Ana Ursu, a decedat din cauza unei infecții, la 17 februarie 1886, la vârsta de 36 de ani . Ecaterina era fiica proprietarului Nicolae Tanase din Durlești. La data de 4 februarie 1876, având vârsta de 16 ani se căsătorește și se cunună cu paraclisierul, viitorul cântăreț de la biserica din Nimoreni, Ștefan Grosu, de 23 de ani . Peste 11 luni, la 2 ianuarie 1877, în familia lor se naste un băiat, cu numele de botez Gheorghe , viitorul Mitropolit Gurie Grosu al Basarabiei. La 10 ani de căsnicie, Ecaterina rămâne văduvă. Soțul ei, căntărețul bisericesc Ștefan Grosu fiind bolnav de tifos, la 11 aprilie 1885 a decedat . Proprietarul Gheorghe Ursu și Ecaterina Grosu rămânând văduvi, se căsătoresc și se cunună la 5 septembrie 1886, în biserica din Ruseștii Noi . Din această căsătorie se naște Anton Ursu, frate vitreg al Mitropolitului Gurie Grosu.
Din căsătoria Ecaterinei cu cântărețul bisericesc Ștefan Grosu s–au născut 3 copii: Gheorghe, viitorul mitropolit Gurie; Elena, învățătoare, viitoarea mohahie Eliconida și Andrei, preot la Biserica ”Înălțarea Domnului” din Chișinău. Gheorghe Ursu și Ecaterina Grosu au avut 5 copii: Toma; Eudochia; Alexandra; Agripina și Anton .
În anul 1930, după absolvirea Şcolii de Muzică Bisericească din Chişinău, Anton Ursu a fost numit de către autoritățile bisericești, cântăreț la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din Ruseștii Noi , satul său de baștină. Era căsătorit cu Ludmila Bârlădeanu și au avut 4 copii, în anul 1940, toți copiii aveau vârsta sub 7 ani . Potrivit mărturiilor celor care l–au cunoscut, dascălul de la Ruseștii Noi îşi îndeplinea cu onoare funcţia de cântăreț bisericesc. Avea o voce frumoasă şi era respectat de preotul paroh şi de săteni. Se spune că era membru al Partidului Cuzist, motiv pentru care a fost arestat de către colaboratorii secției NKVD .
După ocuparea Basarabiei de către sovietici (1940–1941), cântărețul bisericesc Anton Ursu a continuat să slujească la biserica din Ruseștii Noi. Potrivit mărturiei fiicii sale Elena, „Pe 15 august 1940, la nici două luni de la venirea sovieticilor, [tatăl ei] este chemat de către noua administraţie la ”Selsovet”. În aceeaşi zi, este arestat şi închis la Chişinău. Din acea zi, nu s–a mai întors acasă”. Aflându–se în închisoarea din Chișinău, Anton Ursu a scris o scrisoare soției sale, în care o ruga să–i trimită „nişte haine noi, fiindcă acelea vechi sunt zdrenţuite şi nişte zahăr, fiindcă aici ne hrănesc rău de tot”. La scurt timp deținutul Ursu a fost transferat într–un lagăr din interiorul URSS, iar coletul expediat de soție așa și nu a mai ajuns la destinație, fiind întors expediatorului. „Nu s–a mai ştiut nimic despre el – își amintea fiica fostului dascăl de la Ruseștii Noi – peste un timp, a ajuns acasă adeverinţa de moarte a sa, unde era indicată data de „21 august 1943, Republica Tatarstan”.
Anton Ursu a fost arestat la 15 august 1940 şi încarcerat în închisoarea din Chişinău . „L–au arestat într–un miez de noapte […], bătrâna mamă căzând în genunchi și plângând se ruga” pentru fiul ei întemnițat. Soția dascălului, pentru ași întreține cei patru copii, toți sub 7ani, muncea din zori până seara târziu.
Celulele temniței NKVD–iste din capitala Basarabiei eru cu apă și șoareci. Potrivit mărturiei unui fost deținut, repartizat în aceeași celulă cu Anton Ursu, mulți dintre cei arestați aveau pe picioare urme de mușcături de șoarece, „cicatrice roșii ca niște peceți de foc”. Dascălul de la Ruseștii Noi, din cauza plămânilor bolnavi i se părea că în celulă nu mai este aer, de aceea „cei doi prieteni cu care era încarcerat, îl ridicau până lângă ferestruică al cărui ochi l–au spart pentru a sorbi din licoarea vîzduhului curat și iluziei libertății” . Dascălul Anton a fost judecat sumar, după care a fost transferat într–un lagăr de muncă forțată din Republica Tătară. Din cauza mizeriei și condițiilor inumane de detențe, trece la Domnul la 21 august 1943 .
