top of page

ANTONIE CERNĂUŢEANU, PREOT (05.02.1900–1941)


Antonie Cernăuţeanu s–a născut la 5 februarie 1900, în familia preotului Ioan şi a preotesei Eudochia Cernăuţeanu din satul Corpaci, jud. Bălţi. Tatăl său era parohul Bisericii ”Sf. Nicolae” din acea localitate. A fost botezat la 7 februarie, în biserica din satul natal de către preotul Malahie Matvievici din localitatea Feteşti, jud. Hotin, având naşi pe preotul Teodor Trofimov din Grimăncăuţi şi preoteasa Ecaterina, soţia preotului Mihail Lungu din Corjeuţi, acelaşi judeţ[1]. A învăţat la Şcoala spirituală din Edineţ, apoi la Seminarul Teologic din Chişinău pe care l–a absolvit în anul 1923[2].

După absolvirea Seminarului Teologic, tânărul telog Antonie Cernăuţeanu a activat în serviciul statului. La 12 octombrie 1924 a fost hirotonit preot şi numit paroh la Biserica ”Sf. Dimitrie” din Bordiug, jud. Hotin, apoi a fost transferat la 1 iunie 1933, la Biserica ”Sf. Nicolae” din Şagani, jud. Ismail[3].

În anul 1940, după ocuparea Basarabiei de către sovietici, părintele Antonie a continuat să slujească la biserica din Şagani. La data de 20 octombrie soseşte la Chişinău, împreună cu membrii familiei sale, cu scopul întocmirii actelor necesare pentru a se repatria în România. Familia preotului Antonie era copusă din 6 persoane: capul familiei, soţia, Alexandra, născută în anul 1905 şi copiii, Tamara, Victor, Valentina şi Veronica. După ce s–au înscris în listele celor care doreau să se repatrieze, pentru a afla dacă le–a fost aprobată cererea, mulţi basarabeni, printre care şi mulţi preoţi se adunau zilnic în fața sovietului orășenesc din Chișinău, de pe strada Alexandrovskaia. Grupul de preoți adunați la Chișinău, au pregătit o listă aparte a clericilor şi au expediat o telegramă din partea lor pe adresa Consulatului român de la Moscova în care rugau să li se permită oficial plecarea în România. Lista clericilor basarabeni care doreau să se repatrieze, la rugămintea preoţilor a fost alcătuită de preotul Vladimir Cernăuţeanu, ajutat de fratele său, preotul Antonie[4].  

Aflăndu–se la Chişinău, părintele Antonie Cernăuţeanu a fost arestat direct din stradă împreună cu fratele său, preotul Vladimir Cernăuţeanu[5]. Despre arestarea preoţilor Antonie şi Vladimir Cernăuţeanu ne mărturiseşte preotul V. Cazacu în amintirile sale din 1941: „La începutul lunii februarie 1941, s–au întâlnit în oraşul Chişinău mai mulţi preoţi ce voiau să se repatrieze. La colţul străzii Alexandru cel Bun, microfonul bolşevic reda o lecţie antireligioasă, împotriva sfintelor moaşte. O parte din credincioşi, împreună cu fraţii preoţi Cernăuţeanu, au început să combată cele auzite. Peste câteva minute, un agent al NKVD–ului îi arestează pe preoţii Cernăuţeanu, neştiindu–se nimic până astăzi de soarta lor”[6].

În realitate, dintre fraţii preoţi Cernăuţeanu, primul a fost arestat Vladimir, la 14 decembrie 1940 şi pest 2 zile a fost arestat şi fratele său, preotul Antonie, ambii fiind încarceraţi în închisoarea din Chişinău, fiind acuzaţi de agitaţie antisovietică. Mandatul de arestare pe numele preotului Antonie Cernăuţeanu avea următorul conţinut: „Cernăuţeanu Antonii Ivanovici, fiind preot, este şi organizatorul plecării populaţiei în România”[7].

Părintele Antonie Cernăuţeanu a fost interogat numai de 2 ori şi a negat acuzaţia, de agitaţie antisovietică, conform art. 54–10  CP al RSSU.  La data de 5 februarie 1941 a fost stabilit rechizitoriu, în care se scria că: „În luna decembrie 1940, au fost arestaţi de către colaboratorii secţiei NKVD din RSSM, preoţii Cernăuţeanu Vladimir Ivanovici şi Cernăuţeanu Antonii Ivanovici. Motivul arestării a servit datele de care dispunem că Cernăuţeanu Vladimir şi Antonii desfăşoară o activitate antisovietică pentru plecarea populaţiei în România [...] Preotul Cernăuţeanu Antonii a venit la Chişinău cu scopul de a pleca în România. După sosirea sa la Chişinău frecventa adunările persoanelor care doreau să părăsescă Uniunea Sovietică, exprimându–şi şi dorinţa sa de a emigra. A luat parte la alcătuirea listelor demonstrative şi a telegramelor expediate pe adresa guvernului sovietic [...] În urma celor expuse, se acuză: Cernăuţeanu Vladimir Ivanovici, născut în anul 1903, în localitatea Corpaci, judeţul Bălţi, de naţionalitate fiind moldovean, până la arestare a fost preot, a locuit în or. Chişinău, pe strada Alexandrovskaia, nr. 184 şi Cernăuţeanu Antonii Ivanovici, născut în anul 1900, în localitatea Corpaci, judeţul Bălţi, de naţionalitate fiind moldovean, până la arestare a fost preot, a locuit în or. Chişinău, pe strada Melestiu, nr. 6, se acuză că au discreditat puterea sovietică şi au desfăşurat o activitate de organizare a clerului din Basarabia, pentru plecarea masivă din URSS în România”[8]. Dosarul de urmărire penală a fost transmis adjunctului Procurorului RSSM pentru afaceri speciale, apoi a fost expediat pentru examinare, organului de justiție NKVD  din URSS.

Potrivit certificatului medical eliberat la 1 martie 1941, de medicii închisorii din Chişinău, inculpatul Cernăuţeanu Antonie era considerat sănătos şi apt pentru munca fizică. La data de 29 martie 1941 a avut loc judecata, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD–ul URSS, cu urmtorul verdict: “Cernăuţeanu Antonii Ivanovici, pentru activitate antisovietică, să i se aplice pedeapsa privațiunii de libertate pe un termen de 5 ani, într–un lagăr de muncă forțată, termenul de detenție să se socoată de la 16 decembrie 1940”[9].

Părintele Antonie a fost transferat într–un lagăr din apropierea oraşului Kotlas, regiunea Arhanghelsk. Din cauza condițiilor insuportabile de detenție a decedat în 1941, la scurt timp după încarcerarea sa în lagărul de la Kotlas[10].

După reinstaurarea administraţiei româneşti în Basarabia, soţia părintelui Antonie, Alexandra, cerea ajutor printr–o scrisoare adresată PS Policarp, Locotenent (locţiitor) al Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail (1941–1944). Arăta că după deportarea soţului ei de către bolşevici, toată gospodăria a fost distrusă. Rămânând cu patru copii, avea nevoie de ajutor. În timpul războiului, membrii familiei preotului se stabilesc cu traiul în Vechiul Regat. Fiica Tamara Vârlan a locuit până în anul 1993, la Piatra Neamţ, rămasă văduvă pleaca în Canada, la fiica ei, Iuliana. Fiul Victor a murit de tuberculoză, în anul 1942. Fiica Valentina a locuit la Piatra Neamţ, a fost educatoare la o grădiniţă de copii. Fiica Veronica, căsătorită cu inginerul–sivicultor Filip Gheorghe, locuiesc la Piatra Neamţ şi au doi copii, Cristin şi Crenguţa[11].

La 7 august 1968, Judecătoria Supremă a RSSM a hotărât, ca Cernăuţeanu Vladimir şi Cernăuţeanu Antonie, acuzaţi de agitaţie antisovietică să fie reabilitaţi. La reabilitarea preoţilor Cernăuţeanu a contribuit sora lor, Maria Tişutin din Chişinău, care a scris un demers pe adresa Procuraturii RSSM, în privinţa reabilitării fraţilor ei. În urma acestui demers, au fost efectuate investigaţii suplimentare şi s–a dovedit nevinovăţia preoţilor Antonie şi Vladimir Cernăuţeanu[12]


[1]ANRM, F. 211, inv. 1, d. 427, f. 178. 

[2]„Luminătorul”, nr. 14, 1923, p. 11.

[3]”Anuarul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail”, p. 43.

[4]ANRM, F. 3401, inv. 1, d. 7687, f. 26-28, 44.

[5]Preot Sergiu C. Roşca. Lupta spirituală a poporului român din Basarabia împotriva bolşevismului. În: revista „Misionarul”, nr. 7-9, 1943, p. 351.

[6]Pr. V.Cazacu. Biserica în timpul ocupaţiei sovietice, manuscris. În: Preot Sergiu C. Roşca, op. cit., p. 351.

[7]ANRM, F. 3401, inv. 1, d. 7687, f. 10.

[8]Ibidem, f. 57-58.

[9]Ibidem, f. 22, 59-60.

[10]Alexandru Furtună, Victor Cernăuţeanu. Neamul Cernăuţenilor. Chişinău, 2014. Sursa: http://www.cernauteanu.md/neamul-cernautenilor/

[11]Ibidem.

[12]ANRM, F. 3401, inv. 1, d. 7687, f. 61-66. 

6 views0 comments

Comentários


bottom of page