top of page

CONDRAT MARARESCUL, CÂNTĂREŢ BISERICESC (10.03.1888–09.1937)

Condrat Mararescul s–a născut la 10 martie 1888, în familia lui Damian Mararescul din satul moldovenesc Gandrabura, jud. Ananiev, gubernia Herson. A fost cântăreț la biserica din satul său de baştină.

Dascălul de la Gandrabura, după statutul său social era socotit de către autorităţile sovietice ca chiabur. În anul 1932 a fost judecat „pentru evaziune de plată a impozitului către stat” şi condamnat la 3 ani de detenţie. Este din nou arestat în anul 1934 şi condamnat pentru aceleaşi acuzaţii, la 7 ani de detenţie şi confiscarea averii. În extrasul protocolului şedinţei Troicii NKVD din RASS Moldovenească, se mai nota că în anul 1919, „în timpul staţionării armatei gardiştilor albi a denunţat câţva bolşevici şi ţărani revoluţionari din sat. A denunţat unui grup de reprimare, persoane care au participat la dezmembrarea proprietăţii moşiereşti. Este un activist bisericesc. În timpul organizării colhozurilor a desfăşurat o propagandă religioasă şi o agitaţie contrarevoluţionară împotriva colectivizării”. După ce s–a reîntors în satul său natal, „desfăşura o agitaţie contrarevoluţionară şi răspândea zvonuri provocatoare contrarevoluţionare despre căderea iminentă a puterii sovietice” .

În luna septembrie a anului 1937, Condrat Mararescul a fost arestat de către colaboratorii secţiei raionale NKVD din Ananiev. Era acuzat de faptul că: „fiind în trecut un chiabur, se pronunţa activ împotriva puterii sovietice; a fost judecat de două ori şi desfăşura în localitate o activitate contrarevoluţionară şi subversivă”.

La 15 septembrie 1937 a avut loc judecata, în cadrul unei şedinţe speciale ale Troicii NKVD din RASSM. Judecata a luat următoarea hotărâre: „Mararescul Condrat Demianovici să fie împuşcat”. Peste câteva zile, sentinţa judecăţii a fost executată .

În anul 1989, peste jumătate de secol de la pronunţarea sentinţei, Condrat Mararescul a fost reabilitat de către Procuratura regiunii Odesa .


29 views0 comments

Comments


bottom of page