Nou Mucenic – creștin, care suferă moarte mucenicească pentru mărturisirea credinței în Hristos, în timpuri relativ recente. Așa Biserica îi denumește pe toți cei care au suferit pentru credință în perioada prigoanei de după revoluția bolșevică.
Biserica, după spusele Sfinților Părinți, stă pe sîngele mucenicilor, și aici ne referim nu doar abstract, dar și în sens direct. Sfînta Liturghie se săvârșeste pe Antimis, pe care, după Sfînta Tradiție, se cos moaștele, anume a mucenicilor.
Sfîntul Simion Noul Teolog spune ,,cel ce nu dorește cu dragoste prin înțelepciunea smereniei să se unească cu ultimii dintre sfinți, niciodată nu va putea să se unească cu sfinții de dinaintea lor’’. Dacă omul nu poate să cunoască și să primească sfințenia care este atăt de aproape de el, cum el poate să o cunoască pe acea atît de îndepărtată. Noii noștri mucenici, poate, sunt unica noastră comoară, și unicii noștri rugători și povățuitori, din ultima perioadă. Dînd uitării sacrificiul făcut de ei noi ne lăsăm fără sprijinul și ajutorul lor.
Mucenic în înțelesul Bisericii și în traducere înseamnă martor, adică este omul care prin viața sa, prin sîngele său mărturisește depre adevărul dreptei credințe.
Acum, fiecare dintre noi poate vedea veșnica slavă a sfinților mucenici, să se alăture la nevoința lor duhovnicească, să se adreseze către dînșii cu rugăciuni, iar în caz de întristări – să se mîngâie prin nevoința lor. Dacă, noi desigur singuri dorim să vedem slava mucenicilor și să învățăm din experiența lor, ei fiind practic contemporanii noștri.
Sfântul Patriarh Tihon scria: În aceste vremuri tulbure Dumnezeu ne-a ivit un șir de noi suferinzi... Dacă ne va trimite Dumnezeu încercarea prigoanei, lanțurilor, chinuri și chiar moartea, vom îndura cu răbdare toate, cu credința că nu fără voia lui Dumnezeu se fac acestea nouă și nu va rămîne fără roadă chinul nostru, asemenea cum suferințele creștinilor mucenici au cucerit lumea în Hristos Domnul.
Comments