top of page

GAVRIIL DOLISCINSCHI, PREOT (13.07.1874–25.07.1942)

Preotul Gavriil Doliscinschi s–a născut la 13 iulie 1874 în familia preotului Petru și a preotesei Efimia Doliscinschi. Tatăl său era paroh la Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din satul Țareuca, jud. Orhei. A fost botezat la 12 august în biserica din satul natal de către preotul Arsenie Petrov  din Popăuți, având naș pe preotul Vasile Cernit din Cinișăuți[1].

După absolvirea Şcolii spirituale[2], în anul 1894, tânărul Gavriil a fost numit în postul de cântăreţ la Biserica „Pogorârea Sf. Duh” din com. Seliştea, jud. Chişinău. Conform cererii înaintate, la 21 august 1903 a fost transferat în calitate de cântăreţ la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Ţahnăuţi, jud. Orhei[3]. A fost hirotonit preot cu examen de preot în anul 1918 şi numit paroh la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Butuceni, jud. Orhei[4]. Ultima parohie a lui Gavriil Doliscinschi a fost s. Valea Trăisteni (com. Boldureşti), jud. Lăpuşna, cu Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, numit aici la 10 octombrie 1926[5].

În primul an de prigoană împotriva credinţei din timpul ocupaţiei sovietice (1940–1941), a fost arestat şi deportat în Siberia[6]. Potrivit altei surse, părintele Gavriil Doliscinschi a fost omorât în timpul persecuţiei sovietice din 1940–1941[7]. În realitate, părintele a fost arestat la 23 iunie 1941. Colaboratorii secției raionale NKVD, Nisporeni, îl acuzau, că „în timpul săvârșirii ceremoniilor religioase, desfășura o propagandă antisovietică în rândul enoriașilor, îndreptată împotriva activităţilor organizate de partid și guvern, răspândea zvonuri provocatoare. În luna aprilie a acestui an, sub conducerea sa, a fost organizată o manifestare antisovietică colectivă a țăranilor din s. Valea Trăisteni”[8]. Părintele era filat de către colaboratorii NKVD, înca din luna februarie 1941, se adunau materiale „compromițătoare”, ca mai apoi să fie arestat.

După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, averea bisericilor, cât și bisericile au trecut în posesia statului. Potrivit acestor legi, autoritățile locale aveau tot dreptul să facă o inventariere a bunurilor bisericești, să reamenajeze locașurile de cult în alte instituții cu o altă menire ș.a. La 22 aprile 1941, în satul Valea Trăisteni sosesc câțva reprezentanți ai Comitetului raional de inventariere, ca să ia la evidență bunurile bisericești. Creștinii din localitate s–au adunat de la mic la mare ca să apere biserica, potrivit unor  date, estimate mai târziu, se aduna–se aproximativ, 250 de credincoși. Într–un raport semnat de către unul dintre reprezentanții comisiei de inventariere, se scria: „Sosind în localitate, președintele sovietului sătesc a dat dispoziție ca să fie chemați preotul și membrii comitetului bisericesc, pentru a le explica scopul vizitei noastre și necesitatea prezenței lor în timpul efectuării inventarierii. Preotul însă, nu s–a prezentat, se spunea, că ar fi plecat în s. Soltănești, în realitate, cred că se încuiase în locuința sa. Ajunși la biserică, l–am trimis pe paznic ca să aducă cheile de la biserică, paznicul plecând după cheii, nu s–a mai întors. Deodată a început să se adune mai multă lume, majoritatea fiind în stare de ebrietate și au început să strige, că ați venit aici ca să ne închideți biserica. Le–am explicat scopul vizitei noastre, însă ei n–au vrut să înțeleagă, exclamând că totul a fost pus la cale de către secretarul sovietului sătesc, Koifman, numindu–l cu cuvinte necenzurate, ziceau, că n–au nevoie de evrei, amenințându–l chiar cu moartea. Văzând că nu reușim  să ne înțelegem, majoritatea fiind în stare de ebrietate, am hotărât să mergem în alt sat”[9]. În timpul unui interogatoriu, anchetatorul i–a amintit părintelui Gavriil despre acest caz, învinuindu–l de „organizarea unei manifestări colective ale credincoșilor, împotriva reprezentanților puterii sovietice”. Părintele a negat acest fapt, răspunzând în felul următor: “Nu am organizat nici un fel de manifestare împotriva reprezentanților puterii sovietice. În timpul când au venit să efectueze inventarierea bunurilor bisericești, eram la o inmormântare, în satul vecin, Soltănești. Credincoșii au opus rezistență în efectuarea inventarierii în lipsa mea”[10].

La retragerea trupelor sovietice din Basarabia, părintele Gavriil Doliscinschi, împreună cu alţi deţinuţi politici, au fost trimişi în RASS Tatarstan și în alte regiuni ale URSS. Părintele a fost internat în închisoarea nr. 1 din Kazan. Conform rechizitoriului din 20 august 1941,  pe parcursul anchetei a fost stabilit cum că: „Doliscinschi Gavriil Petrovici, fiind preot în satele Grozești și Valea Trăisteni, în timpul săvârșirii ceremoniilor religioase, desfășura o agitație contrarevoluționară în rândul populației, îndreptată împotriva partidului comunist și a puterii sovietice. La 13 octombrie 1940, Doliscinschi G. P. a ținut un discurs  în fața unui grup de credincoși aflați în biserică, exprimându–și gândurile sale contrarevoluționare, îndreptate împotriva puterii sovietice. La interogatorii, acuzațiile conform art. 54–10 p.2 CP al RSSFR,  acuzatul Doliscinschi, nu le–a recunoscut”. Șeful grupului de anchetatori NKVD din RASS Tatarstan a dat acordul, ca dosarul de urmărire penală să fie transmis spre examinare organului de justiție NKVD  din URSS.

Judecata a avut loc la 27 decembrie 1941, părintele Gavriil, fiind condamnat la 5 ani de surghun în RASS Bașkiria. Trece la Domnul, la 25 iulie 1942, încarcerat în închisoarea orașului Ckalov[11].

Părintele Gavriil Doliscinschi a fost reabilitat de către Procuratura R. Moldova, la 12 aprilie 1993. Nevinovăția preotului  a fost stabilită peste jumătate de secol de la decesul șău, conform Legii nr. 1225 din 8 decembrie 1992,  adoptată în Parlamentul R. Moldova, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice[12].




[1] ANRM, F. 211, inv. 13, d. 84, f. 136.

[2]„Anuarul Arhiepiscopiei Chişinăului”,1930, p. 73.

[3]KEB, nr. 20, 1903, p. 561.

[4]Справочная книга Кишиневской Епархiи, на 1911 годъ, p. 156.

[5]„Luminătorul”, nr. 19-20, 1926, p. 2; „Anuarul Arhiepiscopiei Chişinăului”, p. 73.

[6]Ce preoţi au fost asasinaţi şi deportaţi de bolşevici din Basarabia. În: ziarul „Raza”.

 [7]Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, p. 758.

[8] ANRM, F. R-3401, inv. 1, d. 1968,  f. 2.

[9] Ibidem, f. 12.

[10] Ibidem, f. 45.

[11] Ibidem, f. 48-49, 52-53.

[12] Ibidem, f. 54.

1 view0 comments

Kommentare


bottom of page