Haralambie Samburschi s–a născut la 3 februarie 1874. Părinţii săi erau Grigore şi Domnica Samburschi din localitatea Cimişlia, jud. Bender. A fost botezat la 10 februarie în biserica din Cimişlia de către preotul Iacob Iusipencu, avându–i naşi pe Grigore Samburschi, o rudă apropiată, şi preoteasa Teodora, soţia preotului Andrei Vartic, slujitor la biserica din Cimişlia . După absolvirea Seminarului Teologic în 1896 , la 24 iulie 1898, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Caracui, jud. Chişinău, cu Biserica ”Sf. Nicolae” . Pentru activitatea pastorală desfăşurată în parohie, în luna aprilie a anului 1907 a fost gratificat cu bederniţă .
În anul 1919, părintele Haralambie Samburschi a fost transferat la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din com. Cimişlia, jud. Tighina , localitatea sa de baştină. Pentru merite în activitatea pastorală a fost decorat în repetate rânduri, la 22 iulie 1926 a fost ridicat în treapta de protoiereu , iar în anul 1933 a fost decorat cu palița. Părintele Haralambie a activat și în calitate de profesor. A predat religia la școala primară din Caracui, a fost profesor de muzică la școala din Sărata–Galbenă, a predat religia la școala de fete nr. 2 din Cimișlia și în 1925, a fost numit maestru de muzică vocală la gimnaziul din Cimișlia .
Preotul Haralambie Samburschi îndeplinea şi funcţia de preşedinte al Cercului pastoral Cimişlia. Astfel, la 30 iunie 1929, în cadrul şedinţei Cercului pastoral desfăşurată în parohia Gradiştea a luat cuvântul şi părintele Haralambie. La deschiderea conferinţei, care a avut loc după săvârşirea Sf. Liturghii, preşedintele Cercului pastoral a dorit celor prezenţi ca şi cuvintele de învăţătură rostite să găsească teren bun şi să aducă roade în credinţă . Părintele, împreună cu soția sa Iulia, născută în anul 1880, au avut 5 copii, 4 fiice și un fiu. Fiicele: Neonila, născută în anul 1898, era căsătorită cu Vasile Șterbeț, învățător la școala din Cimișlia; Eugenia, născută în anul 1900, se căsători–se cu Constantin Hohor și locuiau la București; Claudia, născută în anul 1903, era căsătorită cu Ilie Moscu, locuiau la București; Maria, născută în anul 1907, era căsătorită cu Ion Preot, ofițer în Armata Română, locuiau la Craiova și fiul Grigore, născut în anul 1911 , era preot la Hârtop, jud. Tighina, refugiat în 1940 la parohia Ișalnița, jud. Dolj . În anul 1938, averea nemișcătoare a familiei preotului Haralambie Samburschi era compusă din: 2 case în com. Cimișlia, 6 desetine de pământ arabil, 5 desetine de izlaz, 1 ha cu viță de vie și proprietatea soției, 34 ha pământ arabil pe moșia localității Gura–Galbenă, în valoare de 300 000 lei .
În primul an de ocupație sovietică în Basarabia (1940–1941), părintele Haralambie a fost arestat de agenţii organelor NKVD şi deportat în Siberia, de unde nu s–a mai întors . A fost arestat la 12 iulie 1941, de către colaboratorii secției raionale NKVD din Cimișlia și încarcerat în închisoarea din Bender. Iată ce se scria în mandatul de arestare: „Samburschi Haralambii Grigorevici este slujitor al cultului religios și fiind ostil față de puterea sovietică a organizat în jurul său o grupare alcătuită din persoane cu viziuni antisovietice, împreună cu care pregăteau întâmpinarea armatei germane fasciste”.
În timpul percheziției, la domiciliul preotului Samburschi au fost găsite și confiscate câteva becuri electrice de tensiune joasă, unul dintre ele fiind de culoare roșie, au mai fost confiscate o dulie pentru bec, un voltmetru și o baterie pentru lanternă. Părintele era învinuit că cu aceste dispositive se pregătea să semnalizeze avioanele româno–germane. În timpul interogatoriului părintele a răspuns că becurile respective au fost luate de la biserică pentru a fi verificate de către ginerele său, Vasile Șterbeț, învățător la școala din Cimișlia, refugiat în dreapta Prutului, la 28 iunie 1940. Aceste becuri erau ieșite din uz și că plănuia să cumpere alte becuri noi de la Chișinău .
Împreună cu părintele Haralambie Samburschi au mai fost arestate încă 22 de personae, acuzați de „participare la răscoala contrarevoluționară a elementelor fasciste în localitatea Cimișlia”. În noaptea de 9 spre 10 iulie 1941, la Cimișlia, cu 2 săptămâni inainte de retragerea trupelor sovietice a fost aruncat în aer sediul secției rationale NKVD și a fost incendiată baza cooperativei. O parte din marfa ce se păstra la acea bază a fost sustrasă de localnici. În legătură cu aceasta, autoritățile sovietice locale din Cimișlia au emis un anunț ca marfa sustrasă să fie înapoiată statului. Cei care întorceau marfa, ca regulă erau arestați. Cele 23 de persoane arestate erau învinuite de pregătirea pentru întâmpinarea trupelor româno–germane .
Din cauza apropierii liniei frontului toți deținuții politici au fost evacuați de către sovietici în interiorul URSS. Părintele Haralambie, împreună cu ceilalți 22 de arestați de la Cimișlia au fost încarcerat în închisoarea nr. 1 din orașul Penza. Inculpatul Samburschi H. G. era acuzat de crimă, conform art. 58–2 și 58–11 CP al RSSFR, de răscoală armată și crimă organizată împotriva mișcării revoluționare. În ordinul de acuzare, aprobat la 4 noiembrie 1941 se menționa că: „Samburschi Haralambii Grigorevici activând în calitate de slujitor al cultului religios și fiind ostil față de puterea sovietică, după atacul mișelesc al Germaniei fasciste împotriva URSS a organizat în satul Cimișlia din RSSM, un grup de elemente fasciste, având drept scop răsturnarea puterii sovietice și instaurarea unei dictaturi fasciste. Membrii acestei organizații, realizând obiectivele propuse, la data de 9 spre 10 iulie 1941, au organizat o explozie în clădirea sediului secției raionale NKVD, au incendiat și au jefuit baza cooperativei locale și se pregăteau de întâmpinarea solemnă a trupelor româno–germane, în acest scop au pregătit și drapele germane și românești. Samburschi, în cazul unui atac al aviației germane plănuia personal să transmită niște semnale de lumină, din locul dislocării unităților militare sovietice, cu acest scop și–a procurat câteva becuri electrice, un voltmetru și o lanternă de buzunar”. Părintele Haralambie a negat toate acuzațiile, afirmând că nu a făcut parte din nici o grupare antisovietică și nu are nici o atribuție la cele întâmplate la Cimișlia, iar despre pregătirea drapelelor pentru întâmpinarea trupelor româno–germane a aflat fiind deja în închisoarea din Penza, de la fostul învățător Savelie Mârza, cu care se afla în aceeași celulă .
În luna ianuarie 1943, în ”Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului” era publicată lista clericilor–pensionari, decedaţi şi deportaţi, a văduvelor, orfanilor sau moştenitorilor lor, în care figura şi numele preotului Haralambie Samburschi, de la parohia Cimişlia, judeţul Tighina. Urma ca pe parcursul anului 1943, fiul său, preotul Grigore Samburschi să primească o primă de ajutor .
La mijlocul lunii aprilie 1943, se întoarce la Chişinău, ca prin minune, basarabeanul Chiril Guzun, arestat de către colaboratorii NKVD în luna iulie 1941. Potrivit mărturiilor sale, după arestare, câteva zile a fost ţinut la Chişinău, apoi a fost dus în Transnistria şi la 21 iulie, împreună cu alţi deţinuţi basarabeni au fost duşi în interiorul URSS, fiind repartizaţi în închisoarea nr. 1 din orașul Penza. La Penza a întâlnit foarte mulţi basarabeni, printre care şi pe preotul Haralambie Samburschi. Aici se mai aflau şi foarte mulţi prizonieri militari români. Potrivit estimărilor lui Chiril Guzun numărul deţinuţilor basarabeni, încarceraţi în închisoarea din Penza se ridica la 10.000 de oameni. Judecata îi condamna pe cei arestaţi la pedepse de la 5 la 10 ani de detenţie, sau împuşcare. Condiţiile de detenţie erau groaznice, „mulţi mureau din cauza foamei şi a mizeriei, dar mai mulţi se obişnuiau cu acest regim infernal şi reuşeau să biruie toate piedicile”, mărturisea Guzun. El a fost judecat la 10 ani privaţiune de libertate, fiind transferat într–o închisoare din Armavir . La începutul lunii august 1942, armata germană a ocupat oraşul Armavir, deţinuţii politici fiind eliberaţi din închisori, printre care şi Chiril Guzun, ajungând abia peste opt luni la Chişinău.
În perioada de numai 2 luni, de la 16 februarie până la 15 aprilie 1942, dintre cei 23 de arestaţi de la Cimişlia, aflaţi în închisoarea nr. 1 din orașul Penza, 9 au decedat, nemaiputând îndura condiţiile grele de detenţie. Printre cei 9 decedaţi era şi părintele Haralambie, părăsind lumea pământească la 7 martie 1942. În actul de deces se menţiona că ar fi murit de insuficienţă cardiacă .
Până la data de 22 mai acelaşi an, cănd a fost pregătit rechizitoriu, dintre cei 14 arestaţi de la Cimişlia, au mai murit încă 7 persoane şi 2 dintre ei erau grav bolnavi. În luna iulie, dintre cei 7 arestaţi, rămaşi în viaţă a mai murit încă unul. Dintre cei 6 supravieţuitori, 2 au fost judecaţi la pedeapsa capitală, moarte prin împuşcare .
În 1995–1996, cei 23 de arestați de la Cimișlia au fost reabilitaţi de către Procuratura R. Moldova. Părintele Haralambie Samburschi a fost reabilitat la 23 martie 1996 .
