Viitorul preot Isidor Parabin s–a născut în anul 1887 în familia cântăreţului bisericesc Ioan Parabin de la Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Dubăsari. A studiat la Seminarul Teologic din Odesa , pe care l–a absolvit în anul 1909 . În următorul an este numit cântăreţ la Biserica Greacă ”Adormirea Maicii Domnului de pe calea Baraboi” din localitatea Aleksandrovka–Arnautovka, Ovidiopol, regiunea Odesa , apoi a fost transferat la Biserica ”Sf. Ilie” din oraşul Novomirgorod, Elisavetgrad, ambele parohii fiind din cadrul Eparhiei Hersonului . La 17 august 1914 a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din Korobcino, regiunea Ekaterinoslav. Potrivit recensământului de la mijlocul sec. al XIX–lea, localitatea Korobcino avea 2234 de locuitori, dintre care 1060 erau moldoveni (români) . Actuala Biserică din Korobcino a fost construită, în locul altei biserici mai vechi din lemn, la începutul sec. XX, cănd în funcţia de paroh era preotul basarabean Ioan Gobjilă, care după instaurarea puterii sovietice a fost supus represiunilor.
În anii '30 ai secolului trecut, preotul Isidor Parabin era slujitor la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Nezavertailovca, raionul Slobozia, RASS Moldovenească. La acestă biserică a slujit şi preotul Alexei Curbet, omorăt în 1919, de către soldații armatei roşii. În anul 1937, Troika NKVD din Odesa îl condamnă la moarte pe fiul său, preotul Nicolae Curbet. Părintele Isidor a avut 2 fraţi şi o soră. Fratele Icob era preot la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din localitatea Mahala, suburbia oraşului Dubăsari şi acest preot a avut de suferit în timpul persecuţiilor clericilor din RASSM. Alt frate, Ioan, era cântăreţ la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Corjova, Dubăsari. Unul dintre fiii dascălului Ioan, preotul Leonid Parabin a slujit la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Corotna, Dubăsari (actualmente raionul Slobozia), condamnat de către troica NKVD din Tiraspol la 10 ani de detenţie. Alt fiu al dascălului de la Corjova, preotul Petru Parabin a fost şi el condamnat la 10 ani de detenţie. Sora preotului Isidor Parabin, Eudochia era căsătorită cu preotul Ştefan Serbin , slujitor la biserica din localitatea Goian, Dubăsari, apoi transferat la biserica din Mahala. În anul 1938, troika NKVD l–a condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împuşcare .
La mijlocul anilor '30, în RASSM se începuse un nou val de închidere a bisericilor. După închiderea sfintelor lăcaşe, de regulă, preoţii erau siliţi să părăsească locul de trai din parohii. Părintele Isidor Parabin, împreună cu alţi preoţi transnistreni a fost deportat din ”zona de frontieră” în oraşul Pervomaisk (Olviopol), regiunea Odesa. Aici părintele, pentru a se putea întreţine a fost nevoit să se angajeze la lucru în calitate de tencuitor şi zugrav.
În vara anului 1937, părintele Isidor a fost arestat de către colaboratorii secţiei NKVD şi încarcerat în închisoarea din Odesa. Era socotit drept membru al unei grupări religioase, numită ”Creştinii ortodocşi adevăraţi“. În cadrul acestei grupări „frecventa adunrile ilegale, desfăşura o agitaţie antisovietică, defăima puterea sovietică şi denatura adevăratul sens al Constituţiei URSS”. Era acuzat de activitate contrarevoluţionară, conform art. 54–10 p. 1 şi 54–11 CP al RSSU, cel arestat a negat toate acuzaţiile. Părintele a mai fost arestat şi în anul 1930, pentru neachitarea la timp al unui impozit de stat .
La data de 1 septembrie 1937 a avut loc judecata, în cadrul şedinţei Troicii NKVD din Odesa, care a luat hotărârea ca Parabin I. I. să fie condamnat la moarte prin împuşcare. Peste câteva zile, sentinţa de judecată a fost executată.
Peste 2 decenii de la executarea sentinţei, preotul Isidor Parabin a fost reabilitat de către Procuratura Regiunii Nikolaev (RSSU). În urma efectuării unor investigaţii suplimentare, la data de 2 februarie 1957, Procuratura din Nikolaev a anulat hotărârea Troicii NKVD din Odesa, din 1septembrie 1937 şi s–a decis, încetarea urmăririi penale din cauza lipsei dovezilor ce ar demonstra săvârşirea unei infracţiuni .
Commenti