top of page

NICOLAE CIOBANU, PREOT (01.06.1898–07.11.1941)

Nicolae Ciobanu s–a născut la 1 iulie 1898, în familia lui Isaie şi a Mariei Ciobanu din localitatea Horodişte, jud. Chişinău. A fost botezat la 4 iulie în biserica din Horodişte de către preotul Vasile Popovici, având–o naşă pe Elena, soţia lui Macarie Chicu[1]. După absolvirea şcolii din localitate a învăţat la Şcoala spirituală şi la Seminarul Teologic, studii pe care le–a absolvit în 1922. Tot în acel an a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Arhanghel Mihail” din Soloneţ, jud. Soroca[2]. În anul 1930 a fost transferat la Biserica ”Sf. Nicolae” din Domulgeni, acelaşi judeţ[3].

Începând cu anul 1936, părintele Nicolae devine membru al echipei misionare eparhiale[4]. La şedinţele cursurilor misionare care au avut loc în zilele de 13–14 iulie 1936, la Bălţi, a vorbit despre ”cauzele care au provocat şi menţin stilismul”[5].

Ultima parohie a părintelui Nicolae Ciobanu a fost com. Stoicani, jud. Soroca, cu Biserica ”Sf. Pantelimon”. Familia preotului era compusă din patru persoane: soția Maria, născută în anul 1902, fiica Maria, născută în anul 1923 și fiul Anatolie născut în anul 1925. În gospodăria lor  aveau: 36 ha pământ arabil, dintre care 12 ha erau proprietatea bisericii, date în folosință preotului,  mai aveau 4 cai, 2 boi și câte ceva din inventarul agricol.

În primul an de ocupaţie sovietică (1940–1941), părintele Nicolae s–a stabilit la Chişinău, pentru a se repatria în România. În luna octombrie 1940,  se înscrie în listele celor care doreau să se repatrieze. Pentru a afla dacă le–a fost aprobată cererea, cei înscriși pentru repatriere, se adunau zilnic în fața sovietului orășenesc din Chișinău. Părintele Nicolae, pentru a grăbi procedura de repatriere a fost și inițiatorul expedierii unei telegrame pe adresa Consulatului român de la Moscova.

 La 12 decembrie 1940 a fost arestat de organele NKVD–iste şi încarcerat în închisoarea din Chișinău. În mandatul de arestare se menționa că: „Ciobanu, din anul 1922, până în octombrie 1940, a fost preot în satul Stoicani, județul Soroca, gospodăria sa a fost naționalizată. În luna octombrie 1940 a venit la Chișinău, unde desfășoară o propagandă antisovietică, făcând și agitație în mijlocul populației pentru plecarea din Basarabia în România”[6]. Referitor la telegrama expediată pe adresa Consulatului român, părintele a răspuns în timpul interogatoriului, că telegrama respectivă a fost expediată pe data de 29 noiembrie și avea următorul conținut: un grup de români, urma în continuare lista, roagă să urgentați plecarea lor în România. Expedierea telegramei a fost interpretată de anchetă, drept propagandă antisovietică. Cel arestat era învinuit că între anii 1922–1940 „a slujit preot, a scris personal telegrama, adresată Consulatului roman de la Moscova, ca și cum ar fi din partea unui grup de cetățeni români, unde într–o formă defăimătoare a descris situația și viața din Chișinău”. La întrebarea anchetatorului care ar fi fost motivul dorinței de a pleca în România, inculpatul a răspuns, că după naționalizarea averii sale, nu mai avea nici o sursă de existență. Cel arestat era acuzat de agitație antisovietică, conform art. 54–10  CP al RSSU, însă a negat toate învinuirile[7].

După ce acuzatul a fost interogat de 4 ori, la 11 februarie 1941, ofițerul NKVD, care conducea ancheta penală, înaintează o petiție pe adresa Procurorului RSSM ca termenul de arest preventiv al inculpatului Ciobanu N. I., să fie prelungit până la data de 12 martie. Solicitarea prelungirii temenului de detenție preventivă, se datora faptului că inculpatul fusese interogat  de 4 ori, însă nu se stabili–se activitatea antisovietică până la venirea sa la Chișinău. Urma ca să fie interogați martorii și să se efectueze investigații, referitoare la activitatea acuzatului, în perioada cand era preot la Stoicani.

Până la data de 12 martie, au fost interogați doi locuitori din satul Stoicani, sovietul sătesc a eliberat și un certificat–caracteristică pe numele preotului în care se scria că: „Ciobanu Nicolai Isaevici, avea 24 ha pămănt arabil și 12 ha pămănt de la biserică, mai avea 2 case, un sarai de piatră, un beci, 20 stupuri, o semănătoare, 2 pluguri, boroane, 2 căruți, o brișcă, sanie, 4 cai, o pereche de boi, 2 vaci, mai ținea și porci. La diferite sărbători, de ale lor lua cuvântul și făcea agitație împotriva puterii sovietice. Din inițiativa sa, împreună cu un grup de români ocupanți a fost construită o cruce pe drumul de șosea, în drept cu Stoicanii, această cruce încă se mai află acolo, având următoarea lozincă: „Ostașul român de veghe la Nistru”, acest certificat datează din 5 martie 1941[8]. După prelungirea termenului de arest preventiv, părintele a fost interogat numai o singură dată.

La 15 martie a fost sancționat rechizitoriu, în care se arătau motivele pe care se sprijinea acuzarea: “La 12 decembrie 1940, colaboratorii secției NKVD din RSSM l–au arestat pe Ciobanu Nicolai Isaevici, care desfășura o activitate antisovietică și o agitație pentru plecarea din Uniunea Sovietică în România, fapt pentru care a fost tras la răspunere penală.  În urma investigațiilor s–a stabilit că Ciobanu, din anul 1922 a fost slujitor al cultului religios /popă/ avea în proprietatea sa, 36 desetine de pământ, care era prelucrat prin expluatarea forței de muncă. În perioada ocupației române a Basarabiei, Ciobanu, desfășura o agitație antisovietică în rândul țăranilor, îndemnându–i să lupte împotriva pătrunderii puterii sovietice pe teritoriul Basarabiei. După naționalizarea averii sale, manifesta o ură față de puterea sovietică, din acest motiv plănuia să plece în România. Timp de două luni, zilnic participa la adunările  celor care la fel doreau să plece în România, adunați în preajma clădirilor lucrătorilor de partid și altor instituții sovietice din Chișinău. Frecventa adunările celor cu viziuni antisovietice a adunat în jurul său un  grup de oameni, din numele cărora a trimis o telegramă defăimătoare pe adresa consului român. Fiind interogat, Ciobanu a declarat că avea în trecut 36 desetine de pământ, pe care îl prelucra, expluatând munca țăranilor pe care îi angaja. După naționalizarea averii sale, fiind ostil față de puterea sovietică, avea intenții să plece în România”. Dosarul de urmărire penală a fost transmis adjunctului Procurorului RSSM pentru afaceri speciale, apoi a fost expediat pentru examinare, organului de justiție NKVD  din URSS.

Judecata a avut loc la 17 mai 1941, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD–ul URSS, cu urmtorul verdict: “Ciobanu Nicolai Isaevici, fiind un element social periculos, să i se aplice pedeapsa privațiunii de libertate pe un termen de 8 ani, într–un lagăr de muncă forțată, termenul de detenție să se socoată de la 12 decembrie 1940”[9].

La sfârșitul lunii mai 1941, preotul Ciobanu a fost transferat din închisoarea de la Chișinău  în Kulailag, lagăr din localitatea Kulai, regiunea Omsk, unde se poate ajunge numai pe cale aeriană, sau pe cale terestră când pământul e înghețat. Foarte mulți deținuți din acest lagăr au murit de foame și de frig. În luna noiembrie 1941, părintele Nicolae se afla în lagărul din Vorkuta, RASS Komi, unde la 7 noiembrie, din cauza condițiilor insuportabile de detenție, încetează din viață în spitalul închisorii. Dacă în certificatul medical din 8 aprilie 1941, eliberat de către medicul închisorii din Chișinău, deținutul Ciobanu figura ca fiind sănătos și apt pentru munca fizică, la 7 noiembrie acelaș an, moare de miocardită.

Peste aproape cinci decenii de la arestarea sa, Părintele Nicolae Ciobanu a fost reabilitat de către Procuratura RSSM, la 27 aprilie 1989[10].


[1]ANRM, F. 211, inv. 3, d. 722, f. 409.

[2]Episcopia Hotimului. Anuar. Chişinău: Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1925, p. 160.

[3]Idem, 1930, p. 141.

[4]”Episcopia Hotinului”, nr. 15-16, 1936, p. 353.

[5]Ibidem, p. 348.

[6]ANRM, F. R-3401, inv. 2, d. 2334, f. 1, 5, 24.    

[7]Ibidem, f. 11-13.

[8]Ibidem, f. 19-28.

[9]Ibidem, f. 30-33.

[10]Ibidem, f. 29a, 33-34.



0 views0 comments

Comentários


bottom of page