top of page
Writer's pictureProtoiereul Ioan Lisnic

NICOLAE GONŢA (GOANŢĂ), PREOT (10.06.1908–26.11.1944)

Nicolae Gonţa s–a născut la 10 iunie 1908 în familia preotului Leon şi a preotesei Varvara Gonţa din satul Ţareuca, jud. Orhei. Tatăl său era parohul bisericii din acea localitate. A fost botezat la 22 iunie în biserica din Ţareuca de către preotul Gheorghe Caracicovschi de la biserica din Ţahnăuţi, avându–l naş pe preotul Teodor Procopan din Mateuţi[1]. A făcut studii la Seminarul Teologic[2] şi la Facultatea de Teologie din Chişinău. În anul 1929, părintele era student în anul II la Facultatea de Teologie[3]. La 1 octombrie a aceluiaşi an, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Nicolae” din Ciocâlteni, jud. Orhei[4]. În următorul an, la 1 februarie, este transferat la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din localitatea Negrea (comuna Cărpineni), jud. Lăpuşna[5]. În aceasta parohie, părintele a slujit până la 1 august 1938, când a fost trecut la Biserica ”Sf. Nicolae” din Volcineţ, acelaşi judeţ[6].

Pentru merite deosebite în activitatea pastorală şi misionară desfăşurată în parohiile în care a slujit, părintele Nicolae Gonţa a fost decorat în repetate rânduri cu distincţii bisericeşti, fiind ridicat la rangul de protoiereu. În luna august 1939, împreună cu alţi clerici ai Arhiepiscopiei Chişinăului, a frecventat cursurile misionare[7].

În 1940, părintele era slujitor la Călăraşi. La 28 iunie, în urma înaintării notei ultimative de către Guvernul sovietic, în care se cerea cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, printre preoţii care se evacuau peste Prut era şi părintele Nicolae Gonţa. A fost numit de autorităţile bisericeşti slujitor la Biserica ”Sf. Nicolae” din parohia Coastă, Slatina, jud. Olt[8].

Revine în Basarabia în 1941, fiind numit protopop de plasă la Călăraşi. În perioada 1941–1944 slujeşte la Biserica ”Sf. Aleksandr Nevski” din Călăraşi–sat[9], unde mai bine de cinci decenii a slujit preotul–martir Alexandru Baltaga, arestat în 1940. Părintele Nicolae a desfăşurat şi o activitate culturală în parohie în cadrul căminului cultural. La 12 februarie 1942, la Călăraşi se înfiinţează Căminul cultural de plasă, din care făceau parte reprezentaţi ai căminelor culturale locale[10]. La adunarea de constituire, părintele a fost ales membru al Sfatului Căminului de plasă. A fost ales şi conducător al Secţiei ”Cultura sufletului, a minţii şi a conştiinţei naţionale”. În cadrul secţiei respective se desfăşurau mai multe activităţi: religioase, corale, şezători[11] ş.a.

La 8 iunie 1943, parohia Călăraşi–sat, unde era paroh preotul Nicolae Gonţa, a fost vizitată canonic de către ÎPS Arhiepiscop Efrem. Iată ce scria însoţitorul ierarhului: ”Biserica Sf. Alexandru e spaţioasă şi reparată în exterior şi frumoasă la vedere”. Se începuseră lucrările de reparaţie interioară. Biserica, precum şi curtea acesteia erau ”în perfecta regulă şi curăţenie”[12]. La 20 iunie 1943 a avut loc sfinţirea bisericii din Călăraşi–târg. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de către Arhiepiscopul Efrem, înconjurat de un sobor de preoţi, în frunte cu protoiereul de plasă Nicolae Gonţa. Pentru ”activitatea plină de rod”, preotul–paroh a fost ridicat la rangul de iconom. La sfârşitul Sf. Liturghii, părintele Nicolae a ţinut şi o predică[13].

În următorul an, din cauza apropierii frontului, părintele Nicolae, împreună cu alţi preoţi basarabeni, se refugiază în vechiul Regat. A fost încadrat de autorităţile bisericeşti într–o parohie din judeţul Dolj[14]. Îşi găseşte sfârşitul la Craiova, fiind atacat şi împuşcat în stradă de către un grup de soldaţi sovietici[15]. Potrivit mărturiei părintelui Vasile Ţepordei, părintele Nicolae a fost agresat şi înjunghiat de soldaţii sovietici la Craiova pe str. Unirii. A decedat peste trei zile, la 26 noiembrie 1944, fiind înmormântat în Cimitirul Sineasca din Craiova.

Peste patru decenii de la asasinarea , la 20 octombrie 1984, rămăşiţele pământeşti ale părintelui au fost reînhumate în Cimitirul Mărcuţa din Bucureşti, alături de soţia şi preotul Nicolae Gonţade cu fiica sa. Slujba înmormântării a fost săvârşită de către preoţii basarabeni Vasile Ţepordei, Teodor Gotcă şi Nicolae Pretorian[16].





[1]ANRM, F. 211, inv. 5, d. 624, f. 9.

[2]„Anuarul Arhiepiscopiei Chişinăului”, 1930, p. 53.

[3]Revista „Luminătorul”, nr. 14-15, 1929, p. 6.

[4]Idem, nr. 22, 1929, p. 1.

[5]Idem, nr. 7, 1930, p. 385.

[6]Idem, nr. 9, 1938, p. 529.

[7]Idem, nr. 9, 1939, p. 520.

[8]În amintirea celor scumpi şi dragi. Lista preoţilor români din Basarabia refugiaţi în intereiorul Ţării în anul 1940. În: ziarul „Alfa şi Omega”, nr. 2, 16-31 ianuarie 1996, p. 8.

[9]„Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului”, nr. 6, 1943, p. 27.

[10]Valeriu Popovschi. Reflecţii cu privire la activitatea unor cămine culturale din Basarabia la sfârşitul perioadei interbelice şi în anii războiului. În: „Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 1-2, 2006, p. 57.

[11]Ibidem, p. 58.

[12]„Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului”, nr. 6, 1943, p. 27.

[13]Ibidem, p. 30.

[14]Cicerone Ioniţoiu. Victimile terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar F-G. Bucureşti: Editura „Maşina de scris”, 2002, p. 240.

[15]Ibidem; Elena Teodoreanu, op. cit.; Martiri pentru Hristos, din România..., p. 761.

[16]Vasile Ţepordei. Au murit cu gândul şi dorul de Basarabia. Bucureşti: Editura „Eminescu”, 1997, p. 84-85.

5 views0 comments

Comments


bottom of page