Egumenul Serafim, cu numele de mirean Ilie Dabija, s-a născut la 28 iulie 1915 într-o familie de ţărani din satul Bişcotari (în prezent Codreni), jud. Tighina. Ajuns la maturitate, în 1934 intră în ascultare la Mănăstirea „Suruceni”. În anul 1941 a fost tuns în monahism, iar peste câteva luni a fost hirotonit în treapta de ierodiacon.
În primăvara anului 1943, ierodiaconii Serafim Dabija şi Nicodim Onu de la Mitropolie, prin decizia autorităţilor eparhiale, primesc ordin de deplasare la Zloţi, pentru a organiza lucrările de însămânţare a terenurilor viitorului schit. Până la înfiinţarea noului Schit „Zloţi”, Consiliul eparhial aprobă sfinţirea locului pentru zidirea lăcaşului sfânt. După sfinţirea pietrei de temelie, s-a început construcţia viitoarei capele cu hramul ”Sf. Gheorghe”, se începuse şi edificarea câtorva chilii pentru vieţuitorii mănăstirii.
După înfiinţarea Schitului „Zloţi”, la 12 noiembrie 1943, ierodiaconul Serafim Dabija a fost hirotonit ieromonah, iar peste două zile, la 14 noiembrie, e numit stareţ al Schitului „Zloţi”. În aceeaşi zi a fost sfinţită capela schitului.
Părintele Serafim Dabija a fost stareţ la Mănăstirea „Zloţi” până în primăvara anului 1947, când a fost arestat în timpul slujbei, dar reuşeşte să fugă. A fost arestat a doua oară la 29 octombrie 1947. Era învinuit cum că, ”cu susţinerea chiaburimii din partea locului, a construit în scopuri antisovietice Mănăstirea „Zloţi” în cinstea izgonirii bolşevicilor din Basarabia, transformând-o în unul dintre centrele de propagandă antisovietică din Moldova”. Judecata a avut loc la 5 februarie 1948, părintele fiind condamnat la 10 ani de lagăr, cu decăderea din drepturile politice pe un termen de cinci ani şi confiscarea averii personale. Părintele a fost repartizat într-un lagăr de muncă forţată din regiunea Komi, unde deţinuţii erau forţaţi să muncească la tăierea straturilor de cărbune pe un ger de -50 de grade.
După ispăşirea termenului de detenţie, părintele Serafim Dabija revine la baştină. La 29 martie 1955, autorităţile eparhiale îl numesc paroh al Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Lazo (Piatra), raionul Orhei, fiind numit şi duhovnic al Mănăstirii de maici „Hirova”. În anul 1959 a fost învinuit cum că ar fi pus la cale ”răscoala” călugăriţelor de la Mănăstirea „Hirova” împotriva închiderii sfântului lăcaş. Timp de nouă zile, călugăriţele s-au baricadat în biserica mănăstirii, petrecând tot timpul în post şi rugăciune. În urma acestor evenimente, părintelui Serafim i-a fost interzis să se afle pe teritoriul RSSM, fiind repartizat într-o parohie din Transcarpatia ucraineană. A slujit mai mulţi ani în biserica parohiei româneşti Apşa de Mijloc, apoi la Slatina şi la Catedrala din Cernăuţi. În necrologul părintelui Serafim, publicat în „Revista Patriarhiei Moscovei” („Jurnal Moskovskoi Patriarhii”) din 1986, se arată că în perioada 1960-1972, părintele a slujit în parohii din cadrul Eparhiilor de Mukacev şi Cernăuţi. În anul 1961 îşi încheie studiile la Seminarul Teologic din Leningrad (Sankt Petersburg).
Ultima parohie a părintelui Serafim Dabija a fost satul Zahoreni, r. Orhei, cu Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului”. unde a slujit între anii 1972–1975, când a fost scos din evidenţă şi pensionat.
Pentru merite în activitatea pastorală, părintele Serafim a fost decorat cu mai multe distincţii bisericeşti; în anul 1977 a fost decorat cu distincţia Crucea cu pietre scumpe. Trece la Domnul la 9 octombrie 1985, slujba de înmormântare fiind săvârşită în Catedrala ”Sf. Teodor Tiron” din Chişinău. A fost înhumat în cimitirul din s. Bişcotari (Codreni), alături de părinţii săi.
Comments