top of page

SERAFIM GHEORGHIU, EGUMEN (12.07.1908–1947)

Părintele Serafim Gheorghiu, cu numele de mirean Spiru (Spiridon) Luis–Gheorghiu, s–a născut în Franţa la 12 iulie 1908, în familia lui Gheorghe Luis, comandantul unei nave maritime de cursă lungă. A fost botezat pe crucişătorul ”Amiral Nelson”, când vasul se afla ancorat într–un port din Franţa[1].

Când avea vârsta de numai 5 ani, rămâne orfan de mamă, iar mai târziu, îi moare şi tata. A fost înfiat de către Nicolae Gheorghiu, inginer de nave maritime, un bun prieten cu căpitanul Luis[2]. În anul 1915, părinţii săi adoptivi se stabilesc la Brăila, unde tânărul Spiridon Luis–Gheorghiu îşi face studiile preuniversitare. Urmează studiile la Facultatea de Litere din Bucureşti, după care activează în calitate de profesor de franceză la Liceul ”Nicolae Bălcescu” din Brăila, la Seminarul ”Sf. Apostol Andrei” din Galaţi şi apoi la Seminarul Teologic din Chişinău[3]. Avea o convingere profundă în credinţă şi o trăire potrivit Evangheliei, povăţuind şi ajutând pe învăţăceii săi şi pe alţii pe calea credinţei.

La 1 aprilie 1942 este tuns în monahism de către ÎPS Efrem, Locotenent al Arhiepiscopiei Chişinăului, primind numele de călugărie Serafim. Iată ce se scria pe paginile revistei „Misionarul” despre acest eveniment: ”Într–o atmosferă intimă este tuns în monahism de către Efrem, locotenent de arhiepiscop în capela Arhiepiscopiei Chişinăului […] Nouă ne–a fost drag tuturor domnul profesor Gheorghiu. El mărturiseşte multă cunoştinţă cărturărească şi o adâncă smerenie în faţa lui Dumnezeu […] Ne este cu mult mai aproape acum, când îl vom vedea lucrând pe terenul misionar şi multe sperăm de la dânsul. Călugăria ortodoxă îl primeşte cu toată dragostea şi este mândră de el”[4]. A fost hirotonit în treapta de ierodiacon şi peste câteva luni – în treapta de ieromonah, pe seama capelei Casei Arhiereşti din Chişinău. Pe parcursul aflării sale la Chişinău, devine un colaborator fidel al revistei „Misionarul”. Iată şi câteva titluri ale materialelor publicate în această revistă: „Episcopul Calinic al Râmnicului”[5], „Pentru trezire duhovnicească”[6], „Tradiţia sfinţeniei în Biserica Ortodoxă”[7] ş.a.

În unul dintre articolele sale, ieromonahul Serafim vine cu un îndemn şi către clerici: ”Sufletele nu se câştigă prin pleava vorbelor, ele se cuvine, mai întâi, îndelung cerute de la Tatăl îndurărilor şi al luminilor. Preotul care nu se roagă e o monstruozitate, e ca un ostaş trădător ce–şi lasă armele şi muniţiile şi se dă legat în mâna vrăjmaşului. Deci, în primul rând, ni se cuvine o viaţă lăuntrică bogată, rugăciune adâncită cât mai multă, citirea Sf. Scripturi şi a altor cărţi luminătoare de suflet, ni se cuvin lacrimi şi îngenuncheri şi atunci vom vedea cum Harul Dumnezeiesc va străluci în cuvintele noastre, ce se vor face miezoase şi dulci şi vor câştiga soiuri de suflete pentru Hristos şi viaţa veşnică, nu prin talentul sau iscusinţa noastră, sau prin cine ştie ce virtuţi sau merite personale, ci prin Harul şi îndurarea Aceluia care a zis: «Nu voi M–aţi ales pe Mine, ci Eu v–am ales pe voi şi v–am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă şi roada voastră să rămână, pentru că orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, să vă dea» (Ioan XV, 16)”[8].

Numele părintelui Serafim Gheorghiu îl întâlnim şi în lista predicatorilor de la Catedrala din Chişinău. A predicat aici în a doua jumătate a anului 1942, la 12 iulie, 4 octombrie şi 20 decembrie[9]. Pentru activitate pastorală şi misionară rodnică, la data de 20 decembrie 1942, părintele ieromonah Serafim a fost hirotesit în treapta de singhel, iar la 21 ianuarie 1943 – în treapta de protosinghel[10].

Printre cucernicii preoţi şi clericii monahali care erau înscrişi pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria, era înscris şi părintele Serafim Gheorghiu[11]. În perioada 1943–1944, părintele se afla la Mănăstirea de călugări „Bolşoi Fontan” din Odesa[12], stareţ al acestei mănăstiri era ieromonahul Gherman Zavatta, italian de origine şi catolic convertit la ortodoxie[13].

La retragerea autorităţilor româneşti în 1944, părintele Serafim Gheorghiu a rămas la Mănăstirea „Bolşoi Fontan”. A fost arestat de către agenţii Ministerului Securităţii sovietice şi judecat la 10 ani de lagăr. Anii de detenţie îi grăbesc sfârşitul. Astfel, trece la Domnul în 1947, fiind asistat de către preotul basarabean Mihail Chiriţă[14].

Despre martiriul părintelui Serafim Gheorghiu, precum şi despre situaţia bisericilor din Odesa după 1944, aflăm dintr–o scrisoare a părintelui Gherman (Armando) Zavatta din 28 iulie 1954, adresată Mitropolitului Visarion Puiu, fost şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942–1943), aflat în acea vreme în pribegie în localitatea Viels Maison–Aisine, la 96 km de Paris. Iată ce îi scria părintele Zavatta marelui ierarh: ”Am fost martor ocular când în 1944 hoardele bolşevice au profanat opera şi truda scumpului meu Mitropolit. Frumoasa reşedinţă metropolitană reconstruită de Dvs. a fost prefăcută în sediu central al NKVD–ului; reşedinţa Misiunii şi casa–anexă pentru preoţi a fost ocupată de armata roşie, capela Universităţii a fost imediat distrusă. Noi, sărmanii, am rămas […] cu turma credincioasă lui Dumnezeu, aşteptând lupul răpitor. A mai rămas şi ieromonahul Serafim Gheorghiu din România. Acesta, arestat şi apoi condamnat la zece ani de muncă silnică, moare în 1947 la Komorovo, asistat de preotul Misail Chiriţă, în urma chinurilor bolşevicilor. Am plâns mult şi m–am rugat pentru scumpa Românie, subjugată de trupele barbare sovietice. România este un martiriu mai mult în cer […]. Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le dea putere şi libertate întregului popor rus (care suferă mai mult decât toţi) şi românilor supuşi celei mai cumplite barbarii, pe care lumea civilizată puţin o cunoaşte şi puţin vrea să o cunoască”[15].




[1]Preot Eugen Drăgoi. Un martir la Dunărea de Jos. În: ziarul „Viaţa liberă”, Galaţi, nr. 4872, 11 noiembrie 2005, p. 12.

[2]Ibidem.

[3]Radu Preda. Luciditatea martirică. Sursa: adevărul.ro, 31 august, 2016.

[4]Revista „Misionarul”, nr. 2-3, 1942, p. 145.

[5]Idem, nr. 4-5-6, 1942, p. 248-258.

[6]Idem, nr. 7-10, 1942, p. 374-377.

[7]Idem, nr. 11-12, 1942, p. 462-478.

[8]Idem, nr. 7-10, 1942, p. 376.

[9]„Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului”, nr. 3, 1942, p. 16.

[10]Idem, nr.1, 1943, p. 23.

[11]Revista „Misionarul”, nr. 7-9, 1943, p. 569.

[12]Pr. Eugen Drăgoi. Acareturile din Galaţi ale schitului românesc Prodromul (VI). În: revista „Dunărea de Jos”, nr. 153, noiembrie 2014, p. 47.

[13]Revista „Misionarul”, nr. 7-9, 1943, p. 531-532.

[14]Dumitru Stavarache. Mitropolitul Visarion Puiu, Documente din pribegie (1944-1963). Editura Moldopress. Paşcani, 2002,  p. 147-148.

[15]Ibidem.

0 views0 comments

Commenti


bottom of page