top of page

VICHENTIE CHIMITIUC, IEROMONAH (28.07.1914–18.01.1957)

Updated: Apr 25

Viitorul ieromonah Vichentie (cu numele de botez Vladimir) Chimitiuc s–a născut la 28 iulie 1914 într–o familie de ţărani din satul Taşlâc, Grigoriopol, jud. Tiraspol, unde a absolvit şi şcoala primară[1]. În una din zilele anului 1927, când avea vârsta de 13 ani, tânărul Vladimir păştea vaca. Când a observat că vaca se pierduse, după lungi căutări, cu mintea sa de copil, a hotărât să fugă de acasă de frica pedepsei. A trecut în înot lăţimea râului Nistru, fără să–şi dea bine seama de pericolul trecerii frontierei. Ajuns într–un sat basarabean, după cercetările grănicerilor, băiatul a fost mai apoi înfiat de către o familie din acea localitate.

După un timp petrecut în acea familie, părinţii lui adoptivi îl trimit la învăţătură la o şcoală de meserii din apropierea Mănăstirii „Neamţ”. După absolvirea şcolii de meserii, tânărul Vladimir îşi continuă studiile la Seminarul Teologic de la Mănăstirea „Neamţ”, unde va deveni călugăr[2]. În anul 1939 devine vieţuitor al Mănăstirii „Antim” din Bucureşti, apoi e transferat la o mănăstire din apropierea oraşului Constanţa[3], unde în anul 1942 a fost hirotonit ieromonah[4]. În următorul an a fost detaşat în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria, fiind numit slujitor la o mănăstire din Odesa[5].

În luna martie a anului 1944, părintele Vichentie revine în satul său de baştină, unde va locui împreună cu maica sa, Glicheria. Tatăl său, Pantelimon, fusese arestat în anul 1937 şi judecat de Troica NKVD din Tiraspol, fiind condamnat la moarte prin împuşcare. Mai târziu, în februarie 1945, părintele Vichentie va fi numit paroh al Bisericii ”Sf. Gheorghe” din acea localitate[6].

Biserica din Taşlâc suferise mult din cauza bombardamentelor din anul 1944, de aceea consiliul parohial în frunte cu preotul–paroh înaintează o cerere către autorităţi pentru a fi eliberate materialele necesare pentru reparaţia capitală a bisericii. De asemenea, se cereau materiale şi pentru reconstrucţia bisericii din satul Butor, aflat la 2–3 km de Taşlâc, biserică deservită de ieromonahul Vichentie[7].

O parte din lucrările de reparaţie a bisericii din Taşlâc le–a săvârşit singur. A fost un păstor duhovnicesc care îşi îndeplinea îndatoririle cu mult zel. În perioada 1947–1949 aduna tineri din localitate, pe care îi învăţa tipicul şi cântările bisericeşti. Desfăşura împreună cu enoriaşii săi procesiuni religioase cu rugăciuni pentru ploaie. Biserica din Taşlâc, în timpul slujbelor divine, era întotdeauna arhiplină de credincioşi. Pentru a zădărnici frecventarea sfântului lăcaş, autorităţile locale foloseau diferite metode. Fără nicio justificare a fost mărit impozitul bisericii şi al preotului, iar în anul 1953, sub pretextul că edificiul bisericii se află într–o stare avariată, cereau să fie închisă. Astfel, părintele Vichentie era silit de autorităţi să renunţe la preoţie. Datorită statorniciei în credinţă a preotului–paroh, biserica din Taşlâc a fost salvată de la închidere, aici săvârşindu–se în continuare slujbele divine[8].

Părintele Vichentie, împreună cu maica sa Glicheria, au avut un sfârşit martiric. În dimineaţa zilei de 18 ianuarie 1957, au fost găsiţi fără de suflare de către locuitorii satului. Trupurile lor purtau urme de tortură, fiind mutilate în cel mai groaznic mod. Au fost petrecuţi în ultimul drum de foarte mulţi credincioşi din Taşlâc şi din satele vecine[9].

 


[1]Николай Феч. Газета „Приднестровье”, 30 noiembrie, 2015.

[2]Л. Марьнa. În: „Православное Приднестровье”, nr. 4, 2007.

[3]Ibidem.

[4]Teodor Candu, pr. Octavian Moşin, op.cit., p. 134.

[5]Л. Марьнa, op. cit.

[6]Teodor Candu, pr. Octavian Moşin, op. cit., p. 134.

[7]Ibidem, p. 66.

[8]Л. Марьнa, op. cit.

[9]Ibidem; Николай Феч, op. cit.







36 views0 comments

Comments


bottom of page