Vladimir Cernăuţeanu s–a născut la 2 ianuarie 1902, în familia preotului Ioan şi a preotesei Eudochia Cernăuţeanu din satul Corpaci, jud. Bălţi. Tatăl său era parohul Bisericii ”Sf. Nicolae” din acea localitate. A fost botezat la 4 ianuarie, în biserica din satul natal de către preotul Malahie Matvievici din localitatea Feteşti, jud. Hotin, având naş pe Ioachim, fiul preotului Mihail Lungu din Corjeuţi, acelaşi judeţ[1].
Tânărul Vladimir a învăţat întâi la şcoala parohială din Corpaci, apoi la Şcoala spirituală din Edineţ[2] şi până în anul 1924, la Seminarul Teologic din Chişinău. A continuat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti, devenind Licenţiat în Teologie în anul 1930. După absolvirea studiilor seminariale, la 14 octombrie 1924 a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei din Bolgrad, iar la 9 mai 1926 a fost hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei Tabacu, jud. Ismail. A mai slujit în calitate de paroh al Catedralei din Bolgrad, apoi al Catedralei din oraşul Reni. La 20 aprilie 1938 a fost transferat slujitor, în postul de al III–lea preot la Catedrala din Tighina[3].
În timpul când ocupa funcţia de paroh al Catedralei din Reni, din iniţiativa preotului Vladimir Cernăuţeanu a fost renovată fundamental biserica Catedralei, construindu–se şi o casă parohială. A fost înfiinţat un azil de bătrâni, fiind organizată şi Societatea religioasă ”Sf. Gheorghe” a tineretului din Reni. O perioadă a fost protopop al jud. Ismail a ocupat şi alte funcţii, fiind deputat eparhial al Eparhiei Cetatea Albă – Ismail, misionar eparhial şi membru al Consistoriului mitropolitan Iaşi[4]. Pentru activitate pastorală şi misionară, părintele Vladimir a fost decorat în repetate rânduri cu distincţii bisericeşti, la 6 octombrie 1936 a fost gratificat cu crucea aurită şi la 22 februarie 1938 a fost ridicat la rangul de protoiereu.
Părintele Vladimir a desfăşurat o largă activitate şi în timpul când era preot la Catedrala din Tighina. Îndeplinea funcţia de profesor de religie şi era membru al Comitetului de conducere al Căminului cultural, Fundaţia ”Principele Carol” din Tighina. A predat religia la Liceul Industrial de fete şi la Liceul Comercial a mai activat şi în calitate de catehet la şcolile primare de băieţi şi fete din cuprinsul parohiei Catedralei Tighina.
Soţia părintelui Vladimir, Ana, născută în anul 1903 era fiica preotului Ioan Nuţă, fost paroh la biserica din Tabacu, jud. Ismail. Au avut doi copii, Constantin, născut în anul 1925 şi Elena, născută în anul 1927. Din averea nemişcătoare, părintele avea 10 ha pământ arabil şi soţia sa, Ana avea o casă în oraşul Bolgrad[5].
În timpul primei ocupaţii sovietice a Basarabiei (1940–1941), părintele Vladimir Cernăuţeanu a slujit în continuare la Catedrala din Tighina, până în luna octombrie 1940. La 22 octombrie soseşte la Chişinău împreună cu membrii familiei sale, cu scopul de a perfecta actele necesare pentru repatriere în România. Plănuiau să plece la Craiova, acolo locuia sora sa Eugenia, născută în 1895 şi căsătorită cu Gheorghe Stănescu, ambii erau profesori. Părintele Vladimir a mai avut o soră, Maria Lobaciov–Tişutin, născută în 1893, a locuit la Chişinău. Într–o anchetă, părintele aminteşte şi de fraţii săi, Antonie, născut în 1900, preot la parohia Şagani, jud. Akerman (Cetatea Albă), sosit şi el la Chişinău pentru a se repatria în România, se mai aminteşte si de fratele Iosif, născut în 1883, şef adjunct al staţiei de cale ferată Sărata[6]. Părintele Vladimir a mai avut încă 4 fraţi, Alexandru, născut în anul 1885, a decedat la o vârstă fragedă, Mihail, născut în anul 1889, a decedat fiind student la Institutul Comercial din Kiev, Nicolae, născut în anul 1892, deputat în Sfatul Ţării şi Petru, născut în anul 1897, preot în târgul Secureni, jud. Hotin, decedat în anul 1924[7].
La Chişinău, preotul Vladimir Cernăuţeanu s–a stabilit cu traiul pe strada Alexandrovskaia, nr. 184 și s–a înscris în listele celor care doreau să se repatrieze în România. Pentru a afla dacă le–a fost aprobată cererea, cei înscriși pentru repatriere, se adunau zilnic în fața sovietului orășenesc din Chișinău. Potrivit mărturiilor părintelui Vladimir, dintre mulţimea basarabenilor care doreau să se repatrieze erau peste 200 de preoţi şi cântăreţi bisericeşti. Pentru a urgenta perfectarea actelor pentru repatriere, grupul de preoți adunați la Chișinău, au hotărât să alcătuiască o listă aparte şi să expedieze din partea preoţimii basarabene o telegramă pe adresa Consulatului român de la Moscova. Părintele V. Cernăuţeanu a fost însărcinat cu alcătuirea listei de clerici[8]. După expedierea telegramei, organizatorii petiţiei au fost arestaţi de către colaboratorii organelor NKVD, fiind acuzaţi de „agitaţie antisovietică”.
Părintele Vladimir Cernăuţeanu a fost arestat la 14 decembrie 1940 şi pest 2 zile a fost arestat şi fratele său, preotul Antonie, ambii fiind încarceraţi în închisoarea din Chişinău. În mandatul de arestare a părintelui Vladimir se menţiona că „Cernăuţeanu este preot şi un organizator activ pentru plecarea populaţiei în România”. Era acuzat de agitație antisovietică, conform art. 54–10 CP al RSSU. La întrebarea anchetatorului de ce doreşte să plece în România, inculpatul a avut curajul să răspundă în felul următor: „Nu doresc să slujesc preot sub stăpânirea sovietică fiindcă nu am posibilitatea pentru desfăşurarea întregii activităţi pastorale, de oarece potrivit legilor sovietice, biserica este despărţită de stat”[9].
După ce a fost interogat de două ori a fost stabilit şi ordinul de acuzare, cum că preotul V. Cernăuţeanu ar fi adus calomnii faţă de puterea sovietică şi ar fi “desfăşurat o activitate de organizare a clerului din Basarabia, fiind şi iniţiatorul manifestării demonstrative a clericilor faţă de guvernul sovietic pentru acordul plecării masive a populaţiei din RSS Moldovenească în România”. Părintele Vladimir a negat toate acuzaţiile. A fost efectuată confruntarea dintre cel acuzat și un martor, au mai fost interogaţi şi alţi martori, după care, la 5 februarie 1941 a fost stabilit rechizitoriu. La 18 februarie 1941, adjunctul Procurorului RSSM pentru afaceri speciale a dat acordul, ca dosarul de urmărire penală să fie transmis spre examinare organului de justiție NKVD din URSS.
Judecata a avut loc la 29 martie 1941, părintelui aplicându–i–se urmtoarea sentință: “Cernăuţeanu Vladimir Ivanovici, pentru activitate antisovietică, să i se aplice pedeapsa privațiunii de libertate pe un termen de 5 ani, într–un lagăr de muncă forțată, termenul de detenție să se socoată de la 14 decembrie 1940”[10]. Părintele a fost deportat într–un lagăr din Siberia, de unde nu s–a mai întors. La fel şi fratele său, preotul Antonie Cernăuţeanu a fost condamnat la 5 ani de detenţie, găsindu–şi sfârşitul într–un lagăr din regiunea Arhanghelsk[11].
După reinstaurarea puterii române în Basarabia, în lista clericilor pensionari, decedaţi şi deportaţi, văduvelor, orfanilor sau moştenitorilor lor, publicată în „Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului”, figura şi numele părintelui Vladimir Cernăuţeanu din parohia Catedralei oraşului Tighina. Urma ca la începutul anului 1943, preoteasa Ana Cernăuţeanu (fiind înscrisă în listă cu numărul 13), să primească o primă de ajutor[12]. La 8 aprilie 1943, preoteasa Ana se adresează protoiereului oraşului Chişinău cu următorul demers: „Prea Cucernice Părinte Protoiereu, Subsemnata, Ana Cernăuţeanu, domiciliată în or. Chişinău, str. Mihai Viteazu Nr. 11, soţia deportatului Preot Vladimir Cernăuţeanu din or. Tighina, având 2 copii, mă găsesc într–o situaţie precară materială, având o pensie de 3.000 lei (trei mii lei). Aceasta cu atât mai mult se resimte acum în preajma Sfintelor Sărbători şi de aceea respectuos Vă rog să binevoiţi a găsi calea spre a mi se acorda un ajutor material cât de simţitor, copiii având nevoie de încălţăminte şi haine, ca să nu vorbesc de mine”. Despre situaţia materială precară a familiei preotului Vladimir Cernăuţeanu, protoiereul de Chişinău a informat conducerea eparhială scriind că: „Situaţia materială a familiei colegului nostru, deportat, este mai mult decât tristă. Realitatea este mai strigătoare decât rândurile reci şi goale ale unei cereri de ajutor, cereri pe care nu toate fiinţele au curaj sau îndrăzneala a o face. Aceasta mai cu seamă când ştii că ai fost şi tu odată om. Apoi adeseori o tragedie nici nu poate fi redată într–o cerere, fie că–i prea mare, fie că nu–ţi îngăduie creşterea şi ruşinea a scrie totul în haina tragică a realităţii. Familia o duce prea greu şi este mare nevoie de a i se veni în ajutor. Protoieria nedispunând de aşa ceva, de fonduri speciale, susţine în toate cererea şi roagă stăpânirea Eparhială a–i veni într–un ajutor cu o sumă cât de simţitoare”. Preotesa Ana a primit din partea conducerii eparhiale un ajutor de 5000 lei[13].
Tot în acelaşi an, preotesa Ana Cernăuţeanu, împreună cu copii săi, Constantin şi Elena se stabilesc cu traiul în Vechiul Regat. Constantin a locuit la Bucureşti şi a activat în calitate de inginer. Elena Hribernea, având acest nume după căsătorie, rămasă văduvă locuia împreună cu mama sa la Craiova[14].
În anul 1968, sora părintelui Vladimir Cernăuţeanu, Maria Tişutin, locuitoare a oraşului Chişinău expediază o scrisoare pe adresa Procuraturii RSSM, în privinţa reabilitării fraţilor ei Vladimir şi Antonie Cernăuţeanu. După efectuarea unor investigaţii suplimentare, la 7 august 1968, Judecătoria Supremă a RSSM a hotărât, ca Cernăuţeanu Vladimir şi Cernăuţeanu Antonie, acuzaţi de agitaţie antisovietică să fie reabilitaţi[15].
[1]ANRM, F. 211, inv. 1, d. 439, f. 192.
[2]KEB, nr. 26, 1914, p. 284.
[3]ANRM, F. 1135, inv. 3, d.207, f. 21-23.
[4]Figuri contemporane din Basarabia. Chişinău: Editura ARPID, 1939, p. 29.
[5]ANRM, F. 1135, inv. 3, d.207, f. 21-24.
[6]ANRM, F. 3401, inv. 1, d. 7687, f. 7, 24.
[7]Alexandru Furtună, Victor Cernăuţeanu, op. cit.
[8]ANRM, F. 3401, inv. 1, d. 7687, f. 26-28.
[9]Ibidem, f. 2-4, 10, 25.
[10]Ibidem, f. 29-30, 57-61.
[11]Alexandru Furtună, Victor Cernăuţeanu, op. cit.
[12]„Buletinul Arhiepiscopiei Chişinăului”, nr. 1, 1943, p. 12.
[13]ANRM, F. 1135, inv. 2, d. 1429, f. 8-10.
[14]Alexandru Furtună, Victor Cernăuţeanu, op. cit.
[15]ANRM, F. 3401, inv. 1, d. 7687, f. 61-66.
Comments