top of page

ZOSIMA CERCHEZ, EGUMEN (18.11.1884–24.02.1964)

Zosima Cerchez s-a născut la 18 noiembrie 1884 într-o familie de ţărani. Părinţii săi erau Sofronie şi Parascheva Cerchez din satul Vertiujeni, jud. Soroca. A fost botezat la 28 noiembrie în Biserica ”Sf. Treime” din satul vecin, Zăluceni (biserica din Vertiujeni la acea vreme era în fază finală de construcţie), de către preotul Ioan Chihai, primind numele de botez Mihail. Naşii săi de botez au fost Ioan Bujoreanu şi soţia lui Partenie Ciobanu, Zinovia.

A învăţat mai întâi la şcoala elementară din satul natal, apoi la Şcoala spirituală şi, până în 1914, la Seminarul Teologic din Chişinău. O perioadă face ascultare la Mănăstirea „Balta” din gubernia Podolia, unde a fost tuns în monahism, apoi hirotonit în treapta de ierodiacon şi mai apoi în cea de ieromonah. La acea vreme, atât în Podolia, cât şi în Basarabia, erau selectaţi candidaţi merituoşi la preoţie, pentru a face misionarism în combaterea mişcării inochentiste, care ajunsese la apogeu. 

Revine în Basarabia înainte de a se stabili frontiera pe Nistru. Se stabileşte la Chişinău, intrând în obştea de călugări de pe lângă Casa Arhiepiscopală, fiind numit slujitor la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” de la Via Arhierească, la 31 decembrie 1920. Pentru activitatea pastorală şi misionară, părintele ieromonah Zosima Cerchez a fost gratificat cu mai multe distincţii bisericeşti, la 18 decembrie 1922 şi la 18 aprilie 1925, apoi a fost hirotesit în treapta de singhel, iar la 15 august 1931 – în treapta de protosinghel.

În anul 1937, părintele Zosima se afla la Mănăstirea „Hârjăuca”, la care s-a aflat până la lichidarea ei din 1940, când autorităţile sovietice locale au prefăcut lăcaşul sfânt în casă de odihnă. Datorită acestor împrejurări, o parte dintre vieţuitorii de aici s-au retras la alte mănăstiri, iar ceilalţi s-au stabilit cu traiul în satele vecine. 

După eliberarea Basarabiei, părintele Zosima a fost printre primii clerici înscrişi pentru a continua activitatea misionară în cadrul Misiunii Ortodoxe din Transnistria. În luna august a anului 1941, părintele este numit stareţ al Mănăstirii „Balta”, vechiul său loc de mătanie. Împreună cu călugării, cei cinci vieţuitori ai mănăstirii au depus o muncă enormă pentru refacerea aşezământului monahal, se desfăşura şi o activitate misionară în combaterea mişcării inochentiste. Despre activitatea misionară şi gospodărească de la Mănăstirea „Balta” se scria şi în publicaţiile religioase: ”La mănăstirea Sf. Treime din Balta se desfăşoară o interesantă activitate misionară împotriva inochentismului”. La începutul anului 1942, se mai scria: ”Pentru a stăvili mişcarea inochentistă la Balta, unde sectanţii se adunau în jurul mormântului păr. Teodosie Leviţchi, încă din august 1941, ieromonahul Zosima Cerchez, un vechi cunoscător al inochentiştilor, a început să organizeze mănăstirea. Datorită măsurilor luate de Sfinţia Sa, inochentiştii s-au mutat la Lipeţcoe, jud. Râbniţa. El a început să lucreze cu multă râvnă şi pricepere, în prezent aici se desfăşoară o activitate rodnică gospodărească şi misionară”. 

Activitatea misionară a adus şi roade – mulţi dintre inochentişti au revenit la dreapta credinţă: ”La Balta, în jurul mănăstirii Sf. Treime, reînfiinţată şi condusă de stareţul Zosima Cerchez, se duce o frumoasă lucrare de întoarcere a inochentiştilor la matca Ortodoxiei […], mulţi dintre aceşti rătăciţi s-au întors la dreapta credinţă în urma lucrării misionare a stareţului sus-numit”. 

Lucrările de reconstrucţie a bisericii mănăstirii au durat până în luna august a anului 1942. Fără a primi vreun ajutor sau sprijin de la cineva, datorită muncii enorme depuse de obştea mănăstirii sub conducerea părintelui stareţ, lucrările de reconstrucţie au fost duse la bun sfârşit. Materialele de construcţie necesare erau procurate din venitul stareţului. Într-un raport de activitate misionară, semnat de părintele Mihail Grosu, protopopul judeţului Balta, se menţiona: ”La mănăstirea din oraşul Balta, unde a lucrat ca stareţ părintele protosinghel Zosima Cerchez, s-au înfăptuit lucrări demne de toată lauda. Fără niciun sprijin din partea nimănui, cheltuindu-şi salariul şi toată agoniseala, prin muncă şi dragoste de cele sfinte, părintele Zosima a refăcut şi a organizat complet mănăstirea”.

Slujba de sfinţire a bisericii mănăstirii a fost săvârşită în mod solemn la 15 august 1942. Invitaţii au fost arhimandritul Antim Nica, Vicarul Misiunii, preotul Mihail Grosu, protopopul judeţului Balta, slujba de sfinţire fiind săvârşită de un sobor de preoţi. 

La retragerea autorităţilor româneşti din Transnistria în 1944, părintele Zosima Cerchez a rămas la Mănăstirea „Balta”. După instaurarea puterii sovietice, numai în perioada din octombrie 1944 până în iulie 1945, au fost arestaţi de organele NKVD zece preoţi din regiunea Odesa, care au activat în cadrul Misiunii. A fost arestat şi Zosima Cerchez. Toţi erau învinuiţi de propagandă antisovietică, cum că în timpul cât ”s-au aflat pe teritoriul ocupat de trupele germane-române […] rosteau predici antisovietice, pe ocupanţi îi numeau eliberatori de bolşevici şi defăimau puterea sovietică”. Au fost judecaţi de Tribunalul Militar din Odesa, sentinţa de judecată în majoritatea cazurilor a fost aceeaşi: condamnare la 10 ani de lagăr de ”reeducare prin muncă”, cu confiscarea averii, pe care mulţi dintre ei nici nu o aveau.

Părintele Zosima şi-a petrecut anii de detenţie în KarLag, unul dintre lagărele de concentrare de pe teritoriul regiunii Karaganda din Kazahstan. Timp de zece ani a îndurat mizeria lagărului stalinist, muncile grele şi condiţiile inumane de detenţie. După eliberarea din lagăr, i-au stabilit altă sentinţă – domiciliu obligatoriu în regiunea Aktiubinsk din Kazahstan. În perioada 1955–1960, părintele Zosima a slujit la Biserica ”Sf. Vladimir” din Aktiubinsk. Locuia modest, într-o căsuţă mică din curtea bisericii. În această biserică, fiind unica din regiune, au slujit mulţi preoţi supuşi represiunilor, după ispăşirea termenului de detenţie sau exilaţi în acele ţinuturi. Printre preoţii care au slujit în acest lăcaş sfânt întâlnim şi numele ”egumenului Zosima”.

Potrivit relatărilor celor care l-au cunoscut, părintele Zosima îndeplinea cu stricteţe pravila monahală, era şi un bun predicator. Tot câştigul său îl împărţea săracilor şi celor în nevoi. Deseori îl auzeai zicând: ”Călugării nu au nevoie de bani”. De aceea şi a fost numit monahul ”fără de arginţi”. Avea şi darul prorocirii.

În anul 1960, fiind înaintat în vârstă şi văzând că-i slăbesc puterile, părintele Zosima Cerchez se întoarce la baştină, în satul său natal, Vertiujeni. Aici îşi petrece ultimii ani de viaţă între cei apropiaţi şi dragi. Trece la Domnul la 24 februarie 1965. A fost înmormântat în cimitirul din localitate, fiind condus pe ultimul drum de foarte mulţi creştini.




17 views0 comments

Kommentare


bottom of page